Sezonul incredibil al lui Dennis Man în Serie B, analizat în presa din Italia: „Cel mai bun de până acum”
De Alex Masgras
Publicat: 24.02.2024, 9:34
Sezonul incredibil al lui Dennis Man în Serie B a fost analizat în presa din Italia. Internaţionalul român face un sezon excelent în tricoul lui Parma, liderul din al doilea eşalon fotbalistic din Italia. Românul este golgheterul „cruciaţilor” şi îşi ajută echipa meci de meci în drumul către revenirea în Serie A.
Dennis Man se pregăteşte de un nou meci mare în Serie B duminică după-amiază, de la ora 17:15, atunci când Parma va juca pe terenul celor de la Como. Partida va fi LIVE în AntenaPLAY.
Sezonul incredibil al lui Dennis Man în Serie B, analizat în presa din Italia
Presa din Italia l-a lăudat pe Dennis Man penrtu prestaţiile sale din această stagiune şi îi dă credit antrenorului Fabio Pecchia, cel care nu şi-a pierdut încrederea în internaţionalul român şi care a reuşit sezonul acesta să îl facă cel mai bun marcator al echipei:
„Cel mai bun Man de până acum. Românul are mai multe goluri marcate în acest sezon decât cele adunate în ultimele două. Fabio Pecchia a lucrat mult timp pentru a scoate ce este mai bun din Dennis Man, iar în acest sezon a reușit.
Românul este unul dintre jucătorii de bază din echipa „cruciaţilor”. Este cel mai bun marcator al echipei, cu zece reușite, dar și autorul a câtorva assist-uri, ceea ce i-a permis formației pregătită de Fabio Pecchia să își consolideze poziția de lider. Pentru prima dată de când a ajuns la Parma, Dennis Man a ajuns la cifre impresionante și a marcat mai multe goluri decât în sezoanele precedente”, au scris italienii de la parmalive.com.
Parma se pregăteşte pentru meciul din deplasare cu Como, echipă care se află pe locul 5, cu 45 de puncte. Dacă Parma vine după o serie de trei victorii la rând, Como a pierdut etapa trecută pe terenul lui Palermo, scor 0-3. Parma este lider, cu 54 de puncte, fiind urmată de Cremonese şi Palermo, cu 46, respectiv 45 de puncte.
Ce se întâmplă de fapt cu Dennis Man! Victor Becali a făcut anunţul
Victor Becali a făcut anunţul legat de viitorul lui Dennis Man (25 de ani). Presa din Italia a susţinut că atacantul naţionalei României îşi va prelungi contractul cu Parma până în 2026.
Înţelegerea cruciaţilor cu Dennis Man e valabilă până în 2025, iar Inter pare şi ea pe urmele fostului jucător de la FCSB. În acest context, agentul a făcut lumină şi a anunţat că, cel puţin până la vară, nu se va lua nicio decizie oficială legată de Man.
„Ce situaţie? Nu există nicio situaţie. Ce zic italienii, zic italienii. În această perioadă nu se poate face nimic. Nici măcar cu Parma nu se poate face nimic”, a spus Victor Becali, pentru Antena Sport.
Până în momentul de față, fostul jucător de la FCSB are 10 goluri pentru Parma, în cadrul eșalonului secund al fotbalului ialian. De asemenea, în cele 21 de meciuri jucate, în campionat, a oferit și 5 pase decisive. Cele mai tari meciuri din Serie B se văd exclusiv în AntenaPLAY.
Presa din Italia anunţase că Românul i-a informat deja pe oamenii din conducerea clubului că dorește să își prelungească contractul cu „cruciații”. Actuala înțelegere a lui Man expiră în vara anului 2025.
- Sezonul incredibil al lui Dennis Man în Serie B, analizat în presa din Italia
- Fabio Pecchia este creditat şi el pentru succesul românului din actuala stagiune
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY