O jurnalistă australiană de renume şi-a cerut scuze, joi, după ce a apărut în direct la televizor în stare de ebrietate şi s-a bâlbâit în timpul unei transmisiuni a Jocurilor Olimpice de iarnă, într-un fragment care a devenit viral.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Danika Mason, de la Channel Nine, a recunoscut că a „băut un pahar” înainte de intervenţia sa din Alpii italieni, miercuri.

Jurnalista celebră care a intrat în direct băuta

Ea s-a încurcat în mai multe cuvinte şi a ţinut un discurs incoerent, trecând de la preţul cafelei în Italia la iguane în Statele Unite, lăsându-şi colegii din studio perplecşi.

Unul dintre colegii săi a încercat să explice starea vedetei, afirmând că este dificil să vorbeşti când faci reportaje în climă rece.

„Aş dori să iau un moment, dacă este posibil, pentru a-mi cere scuze”, a declarat Mason la sfârşitul intervenţiei sale de joi.

„Aş dori, de asemenea, să mulţumesc tuturor celor care m-au contactat. Sunt puţin jenată. Am evaluat complet greşit situaţia. Nu ar fi trebuit să beau, mai ales în aceste condiţii: este frig, suntem la altitudine, iar faptul că nu am luat cina probabil că nu a ajutat nici el. Dar vreau să-mi asum toate responsabilităţile”, a adăugat ea.

Karl Stefanovic, prezentator şi personalitate foarte populară în Australia, a răspuns: „Nu-ţi face griji. Să trecem mai departe. Eşti o legendă.”