Carlos Alcaraz, fostul număr 1 mondial, indisponibil din aprilie din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, este aşteptat să revină în această vară la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, Statele Unite (13-23 august), conform listei jucătorilor înscrişi publicată pe site-ul competiţiei, informează AFP.
Detronat din fotoliul de lider al clasamentului ATP de italianul Jannik Sinner în aprilie, după înfrângerea în finala Masters-ului 1000 de la Monte Carlo, Alcaraz a suferit apoi o accidentare în primul tur la Barcelona.
Carlos Alcaraz, pe lista jucătorilor înscriși la Cincinnati
Jucătorul iberic, care a coborât luni pe locul 3 în ierarhia mondială, a trebuit ulterior să renunţe la restul sezonului pe zgură, inclusiv la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.
Your 2026 Cincinnati Open players are here 👀#CincyTennis pic.twitter.com/Xz2bYPhnwh
— Cincinnati Open (@CincyTennis) July 15, 2026
De asemenea, Alcaraz a ratat turneul de la Wimbledon, unde rivalul său Sinner a triumfat pentru al doilea an consecutiv pe iarba londoneză, învingându-l în finală pe germanul Alexander Zverev, numărul 2 mondial, care el însuşi câştigase titlul pe zgură pariziană.
Cu această potenţială revenire la Cincinnati, Carlos Alcaraz şi-ar putea recăpăta ritmul înaintea ultimului Grand Slam al anului, US Open (31 august – 13 septembrie), pe care l-a câştigat anul trecut, când l-a învins pe Sinner în finală.
- Jannik Sinner, anunț șoc! Liderul ATP nu va participa la US Open: „Sunt foarte trist și dezamăgit”
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Carlos Alcaraz s-a retras de la încă un turneu. Probleme înainte de US Open
































