Valul de căldură care s-a abătut asupra vestului Europei reprezintă o problemă majoră pentru organizatorii turneului de la Roland Garros, dar și pentru jucători. Temperaturile în ultimele zile au trecut de pragul de 30 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Situația i-a luat prin surprindere pe organizatori care au încercat să compenseze cu ventilatoare hight-tech și pungi de gheață cu care să-i ajute pe jucători.

Djokovic a rămas fără gheață

Novak Djokovic s-a calificat după un meci maraton contra francezului Valentin Royer: 6-3, 6-2, 6-7 (7), 6-3. Căldura i-a dat bătăi de cap și sârbului.

Într-un moment de pauză dintre game-uri, Djokovic a fost surprins când a rugat un copil de mingi să-i aducă o pungă de gheață pe care să o pună pe ceafă, ca să se răcorească.

Stupoare însă: lada frigorifică a cedat și toate pungile cu gheață erau deja topite.