Închide meniul

L-a dat în judecată că nu a cucerit Everestul! Un bloc de gheață de 15 etaje îi amenința!

Cătălin Oprișan Publicat: 6 ianuarie 2022, 14:50

Comentarii
L-a dat în judecată că nu a cucerit Everestul! Un bloc de gheață de 15 etaje îi amenința!

Foto: Hepta

Un tribunal din Seattle (SUA) a decis că este nejustificată cererea lui Zac Bookman, care pretindea daune de 100.000 de dolari ghidului său, Garrett Madison, pentru că acesta se opusese să-l ducă pe Vârful Everest, 8.848 de metri, considerând că se expun, ambii, unui risc prea mare, din cauza amenințării unei căderi imense de zăpadă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dăm timpul nițeluș înapoi. În toamna lui 2019, niciun alpinist nu a reușit să ajungă sus, în vârf. Nici măcar experimentatul Kilian Jornet, nici schiorul polonez Andrzej Bargiel. În acel moment, ghidul Garrett Madison avea patru clienți, care plătiseră pentru a ajunge pe ”Acoperișul Lumii”. Madison i-a adunat la o mică ședință și le-a spus că există posibilitatea ca un serac, un turn de gheață cu înălțimea a 15 etaje, să pice peste ei. Doi au înțeles și s-au retras, al treilea a acceptat o ”compensație”, expediția pe Ama Dablam, un vârf de ”doar” 6.182 m., în timp ce cel de-al patrulea, Zac Bookman, om de afaceri din Silicon Valley, nici nu a vrut să audă! Mai mult, a decis să mai petreacă o săptămână prin partea locului, pentru a se convinge dacă seracul va pica sau nu. Nu a căzut atunci, ci câteva zile mai târziu… Trebuie amintit faptul că în 2014, căderea unei mase similare de gheață, tot pe acolo, la Cascada Khumbu, a dus la pierderea vieților a 16 șerpași.

Între 60.000 și 150.000 de euro ca să ajungi pe ”Acoperișul Lumii”

Când a ajuns cu picioarele pe pământ, Zac Bookman a intentat, imediat, proces: i-a cerut lui Madison daune de 100.000 de dolari, pentru nerespectarea contractului. Avocații ghidului i-au reamintit faptul că a semnat un angajament prin care cucerirea vârfului nu era garantată în cazul ”condițiilor meteo ostile, a securității sa a altor factori”. Alți clienți din acea perioadă au refuzat să-l denunțe pe Madison. 

”Am condus peste 70 de clienți până sus, pe vârf în sezoanele anterioare, dar acum chiar nu s-a putut, pentru că riscam mult. Este o victorie mare pentru mine și pentru firma mea, dar și pentru ghziii montani de pretutindeni”, a spus Madison, care a fost reprezentat pro bono (fără bani), de către avocatul Doug Grady. Acesta a avertizat că astfel de solicitări precum cele ale lui Zac Bookman pot reprezenta o amenințare la adresa șerpașilor, care sunt obligați să ducă alpiniștii până sus, chiar în condiții meteo improprii. ”Trebuie să înțelegem că pe munte nu se poate urca oricum!”, a încheiat Madison, care primește de la clienții săi sume cuprinse între 60.000 și 150.000 de euro pentru a-i duce pe Everest.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga derby-ul dintre FCSB şi CFR?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:40
Hermannstadt – Dinamo LIVE TEXT (20:30). „Câinii” pot urca pe primul loc, dacă-l înving pe Dorinel Munteanu. Echipele probabile
12:14
Malcom Edjouma, prezentat la noua echipă. Cu cine a semnat după despărțirea de FCSB
12:00
Gabriela Ruse – Mirra Andreeva LIVE TEXT (13:10), în turul 3 la Australian Open! Românca, în fața unei performanțe uriașe
11:58
Adi Mutu a făcut-o praf pe FCSB: “O echipă de liga a doua”
11:52
Primul jucător dat afară de Gigi Becali de la FCSB, după ruşinea de la Zagreb: “Poate să plece de mâine”
11:48
EXCLUSIVCe urmează pentru România, după locul 8 de la Campionatul European! Surpriza anunţată de preşedintele federaţiei
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Edin Dzeko semnează în Liga a 2-a din Germania 2 “N-ai nicio idee ce e ăla fair-play!”. Scandal după meciul Soranei Cîrstea cu Naomi Osaka de la Australian Open 3 La ce oră se joacă meciul Gabriela Ruse – Mirra Andreeva, în turul 3 la Australian Open? Anunțul organizatorilor 4 Florin Tănase şi Creţu, OUT pentru Dinamo Zagreb – FCSB. Gigi Becali a anunţat echipa de START 5 Mihai Stoica, anunţ despre transferuri înainte de Dinamo Zagreb – FCSB! Ce face cu cele 6 milioane de la Gigi Becali 6 Sorana Cîrstea – Naomi Osaka 1-2. Românca, eliminată în turul 2 de la Australian Open. Moment tensionat la final
Citește și