AS.ro Home
Startul unei curse de Formula 1 / Profimedia
F1: The Movie, sacoșa cu clișee. Dacă sunteți fan al Formulei 1 și luați în serios acest film, deja ați pierdut. Cheia e să-l vedeți ca pe un clip publicitar simpatic care durează peste două ore, ori ca pe-o colecție de secvențe spectaculoase. Și să vă gândiți că nu faceți parte neapărat din publicul-țintă, de vreme ce deja vă place Formula 1. Cei cărora încă nu le place, ei sunt ținta.
O reclamă la bere, de pildă, nu-ți va spune niciodată ce conține respectiva bere. Dar te va face să crezi că viața ta e lipsită de sens sens dacă nu vei bea acea bere.
Simplist și fals, dar și simpatic în felul lui
”F1: The Movie” e un fel de ”Driven”, din 2001, cu Sylvester Stallone, deși nu-i chiar atât de slab. După doar 20 de minute din film cam știi ce se va întâmpla, cum și când. Bineînțeles însă că nimeni nu putea să spună: ”Uite, am țesut toată această intrigă previzibilă, ținută laolaltă de șarmul old-school al lui Brad Pitt, doar ca să-ți arătăm niște secvențe de curse bine filmate sau excelent generate. Dacă însă vrei să urmărești competiția adevărată, accesează … sau fă-ți abonament la …”.
E atâta simplificare în ”F1: The Movie”, încât el devine totuși, de la un moment dat încolo, simpatic și reconfortant. Cea mai mare greșeală, repet, este să-l luați drept ce nu e. E doar un nou episod din serialul de promovare a competiției: curse de noapte în deșert, docudrama de tip Drive to Survive, mai nou un documentar despre viața lui Verstappen.
F1: The Movie, sacoșa cu clișee
E o sacoșă din care se extrage, la fiecare câteva minute, câte un clișeu, apoi desfăcut ca o bilă de Loto și prezentat publicului. Dar, sincer, ăsta nu-i un capăt de lume. Clișee sunt și în celelalte filme despre cursele cu motor: Grand Prix (1966), Winning (1969) sau Le Mans (1971). Și în acelea actori mari, precum Yves Montand, Toshiro Mifune, Paul Newman sau Steve McQueen, coboară aidoma lui Pitt și Bardem în niște personaje bidimensionale, ca-n niște pijamale cu ursuleți. Chiar și în ”Ford v Ferrari”, poate cel mai bun film despre sporturile cu motor, există mult teatral și artificial.
E parte din convențiile diferite ale celor două lumi. Filmul, într-un anume sens, chiar e o înșiruire de clișee. Sportul nu conține această doză de teatral și nici de previzibil. Nu are nevoie de dramatizare, căci e drama în sine. Este emoție, sacrificiu, bucurie, efort pentru că așa este creat să fie. Filmul trebuie să le creeze în mod artificial.
Unde e misterul?
Întotdeauna, în sporturile cu motor și mai ales în F1, există un strat de mister, un ”de ce?” care nu se revelează ușor. Nu există în automobilism un ”what you see is what you get”. Ecranul, fie el mic sau mare, îl sărăcește, pretinzând că-l face mai spectaculos. Cine a fost măcar la o cursă de F1 știe. Zgomotul motoarelor pe grila de start, chiar și al celor de azi, e mai emoționant în sine decât toate acest filme.
Formula 1 nu e un sport cu șut și gol, unde sprinterul cel mai rapid sau cel care ridică haltera mai grea câștigă. Fiecare sport are o pieliță de mister, de magic, un alfabet intim și greu traductibil. Formula 1 însă, unde este atâta tehnologie implicată, unde atâția oameni, dintre care doar pe câțiva îi vedem, muncesc să smulgă Timpului o așchie de secundă, e poate cel mai complex dintre ele. Nu-l putem reduce la un buchet de șmecherii fără să-l sărăcim.
Loading ...
