Monoposturile din Formula 1, în timpul unei curse/ Profimedia
În Marele Premiu al Japoniei, George Russell a pierdut cursa doar pentru că a intrat la boxe un tur prea devreme. La câteva secunde după ce englezul a schimbat anvelopele, accidentul lui Bearman a adus mașina de siguranță pe traseu. Astfel, coechipierul lui Russell de la Mercedes, Kimi Antonelli, a putut schimba cauciucurile în regim de safety-car, ceea ce i-a adus un avantaj de 10 secunde. Italianul luase un start slab. El avea, când Russell intrase la standuri, un deficit de peste două secunde în urma acestuia. Cu toate acestea, Antonelli s-a detașat în câștigător clar, doar ca urmare a unui accident.
Pe scurt, Antonelli a avut noroc. Russell nu.
De aici și întrebarea din titlu.
De ce hazardul ajută competiția
Părerea mea este că hazardul sau norocul trebuie să rămână unul dintre factori decisivi în orice sport.
Nu înseamnă că pledez doar pentru noroc. Acesta trebuie să rămână doar cireașa de pe tort. Ca în aruncarea lui Kawhi Leonard, când mingea de baschet a țopăit de patru ori pe inel înainte să intre. Sau victoria lui Steven Bradbury în proba de short-track de 1.000 metri de la Olimpiada din 2002. Ori lovitura aceasta în tenis. Ori, în Formula 1, primul titlu obținut de Lewis Hamilton sau singura victorie a lui Pastor Maldonado au fost episoade în care norocul a fost determinant.
Oricum nu ai cum scoate norocul în afara sportului. De pildă, în Formula 1, întotdeauna, dacă începe să plouă violent, un pilot care a trecut cu o sută de metri de intrarea pe linia boxelor e dezavantajat față de cel care e cu o sută de metri înaintea ei. Nu ai cum evita asta.
Ne-am mai uita dacă norocul nu ar conta?
De la primele curse până în era modernă a Formula 1, hazardul a fost mereu prezent: vreme imprevizibilă, defecțiuni mecanice, incidente în pluton, safety car-uri apărute „la momentul potrivit”. Eliminarea completă a norocului ar însemna, de fapt, eliminarea unei părți esențiale din istoria și identitatea sportului. Norocul favorizează strategii riscante (alegerea pneurilor înainte de o ploaie), răsturnări de situație (safety car exact la momentul potrivit) sau oportunități pentru outsideri.
Dar ne-am mai uita la sport dacă ar câștiga doar cel mai bun? Nu cred. E ca și cum ai urmări cu sufletul la gură desfășurarea Olimpiadei de matematică.
De fapt, ce s-ar afla în partea diametral opusă a hazardului? În sport, pentru a reduce norocul, ar trebui standardizate excesiv componentele, stabilirea unor reguli rigide pentru strategie, intervenții artificiale pentru „egalizare”.
Rezultatul? Ar fi un sport mai corect pe hârtie, dar mult mai puțin autentic. Formula 1 ar risca să devină un experiment controlat, nu o competiție reală.
Loading ...- Grand Prix, ediția 42 | Antal Putinică și Cătălin Ghigea au analizat Marele Premiu al Japoniei
- ”Formula One, we have a problem”. Analiza lui Adrian Georgescu
- Tatăl lui Max Verstappen le dă emoţii fanilor Formulei 1: “Sunt îngrijorat”
- Toto Wolff reîncepe războiul cu Christian Horner: „Când spui anumite lucruri…”
- Rocada care încinge lupta pentru titlu. Analiza lui Adrian Georgescu, după MP al Japoniei
