Nu ne vom referi, aici, la contextul politic în care s-au organizat aceste întreceri, cu Hitler convins de Goebbels că acestea reprezintă o uriașă oportunitate de a arăta întregii Lumi cât de puternică este Germania, cu boicoturi, cu prezențele sportivilor de culoare pe care nemții nu-i doreau, cu propaganda nazistă dusă la extrem, dar și cum multe suprize.
Aveam să cucerim o singură medalie, de argint, print Henri Rang și calul său, Delfis. Să mai spunem doar că echipa de handbal nu a conținut niciun jucător de origine română, lotul fiind constituit din Feschi, Zoller, Haffer, Zickeli, Hochsmann, Speck, Zacharias (n.r. – în același timp și un apreciat schior), Kirschner, Halmen, Halder, Hermannstadter, Schorsten, Holztrager și Herzog.
Vom zăbovi, puțin, asupra boxeurilor noștri.
La Berlin, România a fost reprezentată de Dumitru Panaitescu, Ioan Gașpar, Nicolae Berechet și Gheorghe David. Din păcate, toți cei patru aveau să fie eliminați din primul tur.
Berechet avea 21 de ani, boxa la categoria ”cocoș”. Era născut pe 16 aprilie 1915, în Dioștii Doljului. Adversarul său a fost estonianul Evald Seepere, participant la Campionatul Europen din 1934. Evoluția lui Nicu, așa cum îi spuneau colegii, nu a fost cea cunoscută de toată lumea.
Nu s-a simțit bine, a urcat în ring ”amețit”, după cum spuneau apropiații. Cu doua zile înainte, acuzase o stare ciudată, dar medicii îi permiseseră să urce între corzi, după un control ce durase șase minute. Fusese învins de estonian, care avea să piardă, la rândul său, în fața americanului Theodore Kara.
Imediat după meciul din 11 august 1936, plecase spre spital, unde deceda pe 14 august.
”Realitatea ilustrată” din 19 august 1936, nu pomenește nimic despre deces. Nici aici, nici în numărul următor!