Din 28 de ani, 24 i-a petrecut făcând gimnastică. Andrei Muntean e omul care nici în zilele libere nu renunţă la sport.
"Pot spune că este un lucru esenţial pentru mine. M-a creat ca şi om", a spus Andrei Muntean. Faci sport, ai o zi bună – e deviza după care se ghidează Andrei!
"Din punctul meu de vedere, dimineaţa este foarte importantă pentru că te face să începi ziua altfel, cu mai multă energie", a mai spus Andrei Muntean.
Campionul a explicat şi câteva exerciţii.
"Sunt exerciţii uşoare pe care le poate face oricine, mai ales acasă", e sfatul lui Andrei Muntean.
Cu un aparat de fitness în casă oricine îşi poate începe ziua cu energie. Iar cei care vor să câştige unul, trebuie să se înscrie în concurs, pe site-ul as.ro!
"Aici vom lucra fesierii, este suficient dacă reuşiţi să faceţi 10 repetări, câte două serii", mai spune Andrei Muntean.
WorkOut from Home | Pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă
Nu trebuie să mergi la sală ca să faci mișcare, nici măcar nu trebuie să ieși din casă! Fă mișcare la tine acasă! Intră în concurs și poți câștiga săptămânal un aparat de fitness de la AloShop.
Îţi aducem acasă o veritabilă sală de forţă. Poţi câştiga în următoarea lună două aparate Total Crunch, unul Wayflex Corawave şi un Inshape. Totul pentru ca perioada de pandemie să treacă mai uşor pentru tine.
WorkOut from Home | Să lucrezi de acasă toate grupele de muşchi!
- Urmăreşte de luni până vineri emisiunea AS.ro LIVE, moderată de Cătălin Oprişan, şi vei afla dacă ai dat lovitura în plină pandemie cu aparatul care te face să uiţi de monotonie!
- Andrei Muntean are 28 de ani
- Poţi avea sala de fitness chiar la tine acasă
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Panathinaikos - PAOK, turul semifinalei Cupei Greciei, e live în AntenaPLAY, miercuri, de la ora 20:30
- Afacerea uriaşă pe care Gigi Becali se chinuie să o vândă de ani buni: “M-am gândit să îi dau în judecată”
- Răzvan Marin e din nou tată! Soţia fotbalistului naţionalei a născut a doua oară
- Câţi copii are Marius Urzică de la Power Couple 2026. Detaliul mai puţin ştiut despre viaţa personală
- Pe cine ameninţă PAOK cu judecata, după moartea celor șapte suporteri greci în România
- Cine este şi din ce face bani Simona, soția lui Marius Urzică de la Power Couple 2026

































