„Emoţii foarte mari, ca niciodată!” Anamaria Prodan s-a întâlnit cu mama iubitului Ronald Gavril şi a avut o reacţie imediată
Publicat: 9.02.2024, 14:39.
Anamaria Prodan s-a întâlnit cu mama iubitului Ronald Gavril şi a avut o reacţie imediată. Agentul de jucători a avut, în Bacău, premiera filmului în care joacă. Anamaria a fost susţinută şi de familia boxerului. Au fost momente emoţionante.
Mama, sora şi nepoţii lui Ronald Gavril au venit să îi fie alături Anamariei Prodan. A fost prima dată, după confirmarea relaţiei, când vedeta s-a întâlnit cu cea care ar putea să îi devină soacră.
Anamaria Prodan s-a întâlnit cu mama iubitului Ronald Gavril
Anamaria Prodan are 51 de ani şi a mai fost căsătorită cu fostul baschetbalist Tibi Dumitrescu şi cu Laurenţiu Reghecampf. Acum şi-a găsit fericirea în braţele boxerului celebru. În vârstă de 37 de ani, Ronald Gavril este manageriat chiar de Floyd Mayweather.
Agentul de jucători a oferit o primă declaraţie după ce s-a întâlnit cu mama lui Ronald Gavril. A ţinut să îi mulţumească.
”Sunt onorată că vă am, astăzi, aici, alături de noi. Mai ales că pentru mine este o dublă semnificație. Mama mea a fost căsătorită cu un domn din Bacău, o dulceață de om. Alături de mine, astăzi, se află incredibilul Ronald. Am emoții mari. Este totul meu.
Mulțumesc mamei lui că a făcut un asemenea băiat și familiei lui că a crescut o minune de om. Am emoții foarte mari, ca niciodată astăzi”, a spus Anamaria Prodan pentru spynews.ro.
Ronald Gavril a postat mai multe imagini de la evenimentul din Bacău, pe Insta Story.
„Am avut privilegiul de a fi alături de o persoană extrem de specială, iar asta nu o spun doar eu, ci toți cei care o cunosc cu adevărat. Este primul ei film, și mă simt onorat să o susțin în acest moment crucial al carierei ei.
Felicitări, Ana, pentru ambiția și pasiunea pe care le arăți mereu.Ești dovada vie că în viață nimic nu este imposibil. Stiu că o să fie doar începutul unei călătorii incredibile!„, a fost mesajul postat de Ronald Gavril.
Anamaria Prodan, învăţată de iubitul Ronald Gavril să lovească cu pumnul
Impresarul a luat lecţii de autoapărare chiar de la cunoscutul boxer, care are 23 de victorii la profesionişti (18 prin KO). Anamaria Prodan a postat imaginile pe contul ei de Instagram, acolo unde are 1 milion de urmăritori.
„Viața începe acolo unde se termină frica. Invățăm de la cei mai buni. Eu sunt Anamaria Prodan, iar el este UNICUL Ronald Gavril. Campioni„, a fost mesajul care a însoţit postarea.
Anamaria Prodan a dezvăluit că îi pregăteşte o gală fabuloasă iubitului Ronald Gavril şi îşi doreşte ca Floyd Mayweather să vină în România.
Anamaria Prodan şi boxerul din gaşca lui Mayweather, Ronald Gavril, sunt împreună de mai multă vreme. Dar s-au arătat lumii abia de Sărbători.
„Multă vreme am ţinut-o pentru mine şi doar pentru noi şi pentru familia mea… a venit momentul când da, suntem împreună.
Îmi vine ca o manuşă relaţia asta şi sunt fericită că, în sfârşit, am alături de mine pe cineva de nivelul meu. Un campion intercontinental, mondial, european, naţional. Un bărbat destonic, un bărbat mândru„, a declarat Anamaria Prodan în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Anamaria Prodan s-a întâlnit cu mama iubitului Ronald Gavril şi a avut o reacţie imediată
- Ce a declarat, la Bacău, vedeta de 51 de ani
- PAOK - Atromitos e duminică, de la ora 19:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY