Astăzi, 1 mai, se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, unul dintre cei mai mari sportivi din istorie. În acea zi tragică, la 1 mai 1994, la San Marino, lumea motorsportului a pierdut unul dintre cei mai mari piloţi ai tuturor timpurilor şi milioane de fani din lumea întreagă şi-au pierdut idolul.
Moartea marelui pilot pe Autodromo Enzo e Dino Ferrari a schimbat regulile de siguranţă ale Formulei 1. Ceea ce-l frământase pe Senna mult timp, aşa cum avea să se confeseze chiar competitorului său Alain Prost, se întâmpla abia după moartea sa, respectiv îmbunătăţirea regulilor de siguranţă în Marele Circ.
30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna
La Marele Premiu al statului San Marino, în timpul sesiunii de calificări desfăşurate în ziua de sâmbătă a avut loc un accident tragic în care pilotul Roland Ratzenberger şi-a pierdut viaţa. Cursa propriu-zisă a început cu un accident şi a trebuit reluată. La scurt timp după apariţia steagului verde, dedicat reluării cursei, Senna a ieşit în decor în curba Tamburello. Rulând cu o viteză de aproximativ 210 km pe oră, monopostul său a izbit zidul. Senna a murit în timpul impactului.
Esenţa modului său de a conduce reprezenta abordarea sa unică a pilotajului. S-a ghidat în carieră după un motto care l-a făcut celebru printre piloţi şi printre milioanele de fani care-i urmăreau cursele: ”Să fiu al doilea înseamnă să fiu primul dintre cei care pierd”, iar Senna a trăit după acest principiu cum să fie cel mai rapid şi cum să fie mereu primul.
În weekendul fatidic de la începutul lunii mai în 1994, la Imola, San Marino, Alain Prost era comentator pentru televiziunea franceză, iar în dimineaţa cursei cei doi au vorbit de două ori. Iar apoi, în cadrul unui tur de pregătire Ayrton Senna a transmis prin casca sa radio un mesaj către echipa sa de tehnicieni care a comutat mesajul pe linia de radio transmiţând competitorului său: ”Un salut special pentru bunul meu prieten Alain, îţi simţim lipsa Alain”.
Cine a fost Ayrton Senna
Ayrton Senna s-a născut la 21 martie 1960, la Sao Paolo, Brazilia, într-o familie înstărită ceea ce i-a permis să se dedice pasiunii sale pentru motorsport. Momentul de debut al înclinaţiei sale pentru pilotaj a avut loc în momentul în care tatăl său i-a oferit un cart pe care Ayrton l-a condus pe proprietatea familiei. La vârsta de 13 ani, Senna a participat la prima sa cursă şi a câştigat. A înţeles atunci că nu era doar un împătimit al volanului, ci avea reale calităţi de pilot. După ce a câştigat câteva curse în America de Sud, s-a mutat în Europa pentru a se dedica pasiunii sale.
A debutat în diferite competiţii din Formula Ford 1600, câştigând două titluri pentru echipa Van Diemen. A primit oferta de a concura în Formula Ford 2000 şi a luat astfel decizia de se dedica pilotajului şi de a renunţa la implicarea în afacerile familiei. În 1982, a concurat în Formula Ford 2000 europeană şi britanică şi a câştigat ambele campionate. Performanţele sale erau impresionante: a câştigat 15 din cele 17 curse în campionatul european şi 6 din 8 curse din campionatul britanic.
Următorul pas în cariera sa a fost participarea în Campionatul Britanic Formula 3000, unde a condus un model Ralt RT3 produs de Toyota pentru echipa West Surrey Racing. Senna a dominat din nou competiţia, câştigând 13 din cele 18 curse. Pe lângă câştigarea titlului Formulei 3 din 1983, a câştigat şi Marele Premiu Formula 3 de la Macau.