Campionul mondial consideră că nu este moral să discute despre primirea a zeci de milioane de euro într-o perioadă în care mulţi oameni au rămas fără locuri de muncă.
Lewis Hamilton a sistat negocierile pentru prelungirea contractului
"Sincer, nu cred că este momentul ideal pentru a mă aşeza la discuţii. Când te gândeşti că sunt atât de mulţi oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, nu este cel mai importat lucru acum să negociez un contract grozav. E nevoie să mai treacă timpul pentru a face asta", a declarat Lewis Hamilton.
Chiar dacă are numai 35 de ani, Hamilton este cel mai bogat sportiv din Marea Britanie. A câştigat mai bine de 230 de milioane de euro în carieră.
Lewis Hamilton a câştigat ultimele trei ediţii din Marele Circ. Campionul en-titre este favorit să îşi apere iar trofeul, mai ales după startul incredibil de sezon. După primele patru curse are deja 30 de puncte avans faţă de contracandidaţi.
- Este cel mai bogat sportiv britanic
- La 35 de ani a câştigat deja peste 230 de milioane de euro
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Christian Horner vrea să revină în Formula 1! Negociază cu o echipă pentru a deveni acţionar
- Cum se face un upgrade în Formula 1? Analiza lui Adrian Georgescu
- Marele Premiu al Portugaliei revine în Formula 1. Lusitanii vor înlocui Zandvoort începând cu 2027
- Max Verstappen, elogiat de un fost pilot din F1 pentru sezonul 2025: “Cel mai bun. A fost un miracol”
- Își va menține McLaren atuurile în 2026?

























