Lionel Messi este omul recordurilor la această Cupă Mondială, dar a bifat şi recorduri negative. La meciul cu Egipt, câştigat de campioana mondială en-titre cu 3-2, după o remontada istorică, starul argentinian a fost din nou pus în dificultate de la punctul cu var.
În minutul 21, la 1-0 pentru egipteni, Lionel Messi a ratat de la 11, şutul său fiind apărat de portarul Shobeir. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în faza grupelor, când a ratat un penatly împotriva Austriei.
Lionel Messi, după ce a ratat un penalty în Argentina – Egipt: “A fost o uşurare pentru toată lumea”
În minutul 67, Egipt a dus scorul la 2-0 prin Ziko, iar formaţia africană era şi mai aproape de calificarea în sferturile de finală. Ratarea de la 11 metri începea să cântărească din ce în ce mai mult pe umerii lui Messi, dar tot el a fost cel care a dat tonul revenirii. Pasă de gol la reuşita lui Romero şi gol egalizator, totul în decurs de patru minute. În al doilea minut al prelungirilor, Enzo Fernandez a adus victoria.
La finalul partidei nebune de la Atlanta, Lionel Messi a recunoscut că a fost extrem de supărat pentru modul în care a executat acel penalty şi că a simţit că şi-a dezamăgit coechipierii. El a mulţumit divinităţii pentru această revenire miraculoasă:
“După tot ce s-a întâmplat în acest meci, grupul a devenit tensionat după penalty-ul pe care l-am ratat. Dacă aş fi marcat, s-ar fi schimbat dinamica meciului, deoarece jucam bine, în ciuda golului primit. După aceea am avut şanse clare prin Mac Allister, Julian Alvarez, cânt portarul a salvat în ultimul moment. Grupul a meritat să meargă mai departe, a continuat să lupte şi sunt foarte fericit.
(n.r. despre penalty) A fost o uşurare pentru toată lumea. Am fost foarte nervos când am ratat pentru modul în care am executat. Am simţit că am dezamăgit toată echipa într-un moment important. Din fericire, Dumnezeu a avut ceva special pentru mine la final. Am marcat golul egalizator şi a fost o uriaşă uşurare şi o bucurie imensă pentru noi toţi”, a declarat Lionel Messi, citat de marca.com.
- Franţa – Maroc LIVE VIDEO (joi, 23:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Mbappe vs Hakimi, pentru semifinalele Campionatului Mondial
- Egiptenii nu se lasă! Au făcut plângere la FIFA împotriva arbitrului care “a vrut ca Messi să rămână în cursă”
- YouTuberul care a mâncat mici în Piaţa Obor i-ar fi făcut “vrăji” lui Leo Messi să rateze. Imaginile virale din timpul meciului
- Messi, Mbappe, Haaland şi Kane luptă pentru Gheata de Aur a Campionatului Mondial. Cum arată clasamentul după optimi
- Când şi unde se pot vedea meciurile din sferturile CM, Franţa-Maroc, Spania-Belgia, Argentina-Elveţia şi Norvegia-Anglia































