Spania a câştigat Cupa Mondială 2026, după ce a învins Argentina cu 1-0, după 120 de minute de joc. Din nefericire, mai multe evenimente care au avut loc după fluierul final au umbrit sărbătoarea ibericilor, iar argentinienii au fost în prim-plan.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Paredes a văzut cartonaşul roşu după încheierea partidei, după ce şi-a ieşit din minţi. Jucătorul lui Boca Juniors l-a luat de gât pe Eric Garcia şi a sărit şi la Gavi, jucătorii fiind cu greu despărţiţi. Spaniolii au aflat abia a doua zi de la ce a început totul.

Molina l-a lovit pe Rodri imediat după fluierul final din Spania – Argentina

Imediat după fluierul final, jucătorii Spaniei au alergat pe teren pentru a sărbători câştigarea celui de-al doilea titlu din istorie. Toată banca de rezerve a intrat pe teren şi a alergat, lucru care l-a iritat pe Molina. În momentul în care Rodri a trecut pe lângă el, argentinianul l-a lovit pe căpitanul Spaniei.

Rodri s-a întors spre Molina şi cei doi au avut un schimb dur de replici, după care conflictul s-a extins şi, în cele din urmă, s-a ajuns la ieşirea necontrolată a lui Paredes. Imaginile au fost obţinute de spaniolii de la Marca abia luni dimineaţă.

Nu a fost singurul conflict de la finalul partidei. Otamendi i-a făcut idioţi pe spanioli şi i-a reproşat lui Rodri că ibericii s-au plâns toată săptămâna de arbitraj, făcând referire la declaraţiile date de Laporte înaintea finalei, când a trimis săgeţi către tabăra sud-americanilor.

 

„Vorbiţi mai puţin, idioţilor! Aţi plâns toată săptămâna. Tu şi Laporte. Amândoi. Nu e frumos. V-aţi plâns de arbitraj”, a spus Otamendi, în momentul în care Rodri s-a îndreptat către el după fluierul final.

Confuz, Rodri l-a întrebat pe Otamendi despre ce e vorba, iar argentinianul a continuat: „Nu ai văzut ce a zis Laporte săptămâna asta?”, a fost răspunsul care l-a lăsat apoi fără reacţie pe Rodri, potrivit celor de la Marca.