Închide meniul

„Era un bătăuș, ne abuza fizic!” Istoria sângeroasă a participării Irakului la Mondialul din 1986

Ionuţ Axinescu Publicat: 21 ianuarie 2026, 21:26

Comentarii

La sfârșitul lunii martie, Irak se va afla față în față cu propria istorie: „leii din Mesopotamia” vor juca barajul intercontinental pentru calificarea la Campionatul Mondial. Echipa pregătită de australianul Graham Arnold va întâlni câștigătoarea meciului dintre Bolivia și Surinam, iar o victorie ar reprezenta revenirea la Cupa Mondială, după 40 de ani de absență.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Până acum, „leii” au o singură prezență la Cupa Mondială, la ediția din 1986, desfășurată în Mexic. Și, în contextul în care fotbalul irakian era condus de mâna forte a lui Uday Hussein, temutul fiu al lui Saddam, aventura mexicană a fost una cu cântec.

Uday Hussein, fiul lui Saddam: „Ne abuza fizic!”

În 1984, cu doi ani înaintea Mondialului, Saddam Hussein l-a numit pe Uday în fruntea Federației și l-a făcut responsabil de tot ceea ce ținea de sport în Irak. Mutarea venea în contextul unui război lung și sângeros cu Iran, în care sute de mii de tineri își pierduseră deja viața. Totodată, reprezenta o măsură de urgență a dictatorului, după ce echipa națională ratase calificarea la Mondialul din 1982.

Pe atunci în vârstă de numai 20 de ani, Uday Hussein avea să rămână în istorie prin violențele teribile comise asupra sportivilor, asta deși „leii din Mesopotamia” au obținut rezultate spectaculoase în acei ani. „A fost un bătăuș, ne abuza fizic”, dezvăluia, peste ani, mijlocașul Basil Gorgis, prezent în lotul irakienilor în Mexic 1986.

Trei antrenori schimbați înaintea Mondialului

În preliminariile din zona asiatică, Irak, cu una dintre cele mai bune generații din istoria ei, a defilat. Doar că, imediat după obținerea calificării, Uday Hussein a început să ia decizii tot mai bizare. Mai întâi, l-a schimbat pe tehnicianul brazilian Jorge Vieira cu conaționalul Edu Coimbra, fratele faimosului Zico. Coimbra n-a rezistat decât câteva luni în funcție, fiind schimbat cu doar o lună înaintea Cupei Mondiale cu un al treilea brazilian, Evaristo de Macedo!

Reclamă
Reclamă

În pregătirile pentru Mondial, fiul lui Saddam Hussein a refuzat două amicale tari, cu Anglia și Brazilia, de teamă să nu păteze onoarea regimului de la Baghdad. În schimb, i-a trimis pe fotbaliști într-un turneu inutil în Brazilia, unde Irak a jucat câteva amicale cu echipe locale.

Fiul dictatorului a exclus jucătorii „problemă” din lot

Exuberant și complet nerealist, Uday a anunțat că obiectivul Irakului la Mondial este să depășească faza grupelor, dintr-o serie cu țara gazdă, Mexic, Belgia și Paraguay. „Nu voia să piardă niciodată. Ne spunea: ‘Care e diferența dintre voi și jucătorii brazilieni? Voi purtați ghete Adidas, ei poartă ghete Adidas’”, povestea același Basil Gorgis.

Pe deasupra, Uday Hussein s-a ocupat personal de lotul deplasat de irakieni în Mexic. Speriat de ideea că vedeta Falah Hassan, de 35 de ani, ar putea să devină erou popular în țară, l-a exclus din lot! La fel a făcut și cu Jafar Abdul-Hussein, un puști de 20 de ani, a cărui

Reclamă

familie se afla pe lista neagră a regimului și însuși Saddam dăduse ordin ca trei dintre frații lui să fie executați.

Echipament ciudat, trei înfrângeri și multe scandaluri

În acest context, jucătorii din Irak au ajuns în Mexic cu moralul în suferință. Colac peste pupăză, Uday schimbase și echipamentul, de pe o zi pe alta. În locul celui tradițional, verde și alb, irakienii au primit un echipament galben și bleu. Era fix în culorile clubului Al-Rasheed, fondat chiar de Uday, în 1983.

Pe teren, Irak a pierdut toate cele trei meciuri. 0-1 cu Paraguay la debut, un meci în care „leii” au contestat vehement arbitrajul. Apoi, un 1-2 cu Belgia și un alt 0-1, cu țara gazdă. La ultimul meci, cel cu Mexic, irakienii mai aveau doar 15 jucători apți! Un irakian fusese eliminat cu Belgia, iar alți trei suspendați de FIFA pentru că îl înjuraseră și scuipaseră pe arbitru. Dar adevărata teroare pentru irakieni avea să-i aștepte acasă.

Teroarea la care au fost supuși fotbaliștii irakieni

„Știam că dacă nu jucăm bine, Uday va face ceva rău”, povestea un fost jucător, Rahim Hameed, într-un interviu acordat în 2007. Ajunși în Irak, fotbaliștii echipei naționale ar fi fost bătuți și rași în cap, ca pedeapsă pentru cele trei eșecuri din Mexic. Unele surse susțin că jucătorii au fost băgați de Saddam Hussein într-o ședință transmisă în direct la TV, dar că ar fi scăpat totuși de pedepse fizice.

Cert e că Uday Hussein a pus înfrângerile în cârca selecționerului și a continuat să conducă violent destinele sportului din Irak. Peste ani, Uday a dus corecțiile fizice la alt nivel. Cei care nu aveau rezultate erau închiși și torturați, iar Uday avea un sistem prin care stabilea câte lovituri în tălpile picioarelor trebuie să primească fiecare!

Uday Hussein a fost omorât în 2003, când SUA a invadat Irak. I-a urmat la Federație Hussein Saeed, piesă de bază a Irakului la acel Mondial din 1986. Chestionat despre viața de sportiv în timpul „domniei” lui Uday, Saeed a răspuns scurt: „Despre trecut nu vorbim, dar niciun jucător din lume nu a suferit cum au făcut-o jucătorii irakieni”.

World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar fi bine pentru Radu Drăguşin să plece de la Tottenham?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:09
Turcii au comentat arbitrajul lui Istvan Kovacs din Galatasaray – Atletico Madrid: „O prestație extraordinară”
22:00
LIVE SCORESlavia Praga – Barcelona și alte 6 meciuri se joacă ACUM! Dennis Man și Vlad Dragomir, titulari
21:53
Daniel Graovac a jucat pentru Dinamo Zagreb, acum vrea să-i bată: “Avem o finală de jucat”
21:23
Marius Șumudică a răbufnit, după ce a fost egalat în minutul 90+5: „Nu înțeleg”
21:10
VideoJurnal Antena Sport | Au o imagine în lume
21:06
VideoJurnal Antena Sport | A venit cu gând de titlu
1 Gata, Nicolae Stanciu a semnat. Clubul cu care a bătut palma 2 Transferul pentru care Gigi Becali luptă cu echipe din Olanda, Belgia, Spania şi Italia 3 FotoImagini rare cu părţinţii si sora lui Radu Drăguşin. Ce mesaj au avut la cununia civilă: “Să aibă o familie frumoasă” 4 Compania din România care plăteşte impozit 41 de milioane de euro pe an! E deţinută de un patron din Liga 1 5 Rapid a făcut anunțul în privința lui Olimpiu Moruțan: „O tâmpenie!” 6 Ce se întâmplă cu jucătorul care a semnat din greșeală în Liga 1? Răsturnare de situație
Citește și