Căpitanul echipei naţionale a Franţei, Kylian Mbappé, s-a adresat luni publicului francez printr-o scrisoare deschisă, transmisă în mai multe publicaţii, printre care şi „L’Équipe”, într-un spaţiu publicitar.
După eliminarea echipei „Les Bleus” în semifinalele Cupei Mondiale împotriva Spaniei (2-0), atacantul a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de publicul francez: „Nu ne-aţi abandonat niciodată, nici măcar în momentele cele mai grele, nici măcar atunci când nu meritam acest sprijin. Această poveste a fost scrisă de milioane de mâini, nu doar de cele unsprezece de pe teren, purtate de aceeaşi ardoare„.
Cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale (22 de goluri) a afirmat că „Les Bleus” au trăit „o poveste incredibilă„, dar subliniază totodată că lipsa unui trofeu colectiv „doare, şi va mai durea încă o vreme„. Atacantul de la Real Madrid adaugă, de altfel, că „titlul de golgheter îl accept cu mândrie, dar ar fi fost mult mai bine dacă aş fi avut şi cupa„.
În ciuda tuturor acestor lucruri, el vorbeşte despre jucătorii echipei Franţei ca fiind „mândri” şi care au „dat totul”.
„Fotbalul, în fond, rămâne un joc”
Mbappé le mulţumeşte astfel coechipierilor săi, suporterilor, dar şi staff-ului echipei „Les Bleus”, „tuturor celor pe care nimeni nu-i vede niciodată şi fără de care nimic din toate acestea nu ar fi posibil”.
Un cuvânt este, evident, destinat fostului selecţioner Didier Deschamps, care şi-a părăsit funcţia la finalul turneului: „Lui Didier i-am spus deja ce aveam de spus, el ştie„.
Fostul jucător al lui Paris Saint-Germain îşi încheie mesajul lung relativizând importanţa acordată fotbalului, care, „în fond, rămâne un joc. Un joc pe care îl luăm foarte în serios, pentru care muncim o viaţă întreagă încercând să-l stăpânim, dar totuşi un joc, cu regulile sale simple care nu s-au schimbat de când am început să-l jucăm: mingea, poarta, dorinţa de a înscrie„.
🚨🇫🇷 Kylian Mbappé writes a letter to France NT fans after the World Cup:
“THANK YOU.
One month of emotion. Of going beyond limits. Of pride in wearing the colors of France.
Of passion, above all, the same one that drives us on the field and that drives you, in front of the… pic.twitter.com/jccXxpoaEN
— Madrid Xtra (@MadridXtra) July 27, 2026
Sursa: News.ro
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”

































