Fostul preparator fizic al FCSB-ului, Thomas Neubert (57 de ani), e de părere că Florin Tănase (31 de ani) merită să fie la echipa naţională.
Neubert, care s-a despărţit recent de FCSB, l-a dat exemplu pe Florin Tănase pentru modul în care se pregăteşte.
Thomas Neubert consideră că Florin Tănase merită să fie la naţională
„Tănase e foarte serios, săptămână de săptămână. În fiecare săptămână are un program de pregătire extra în sală. El este foarte motivat”, a declarat Thomas Neubert în exclusivitate pentru AntenaSport.
Selecţionerul Mircea Lucescu (80 de ani) are mari probleme în ceea ce priveşte atacul campioanei. Denis Drăguş e OUT din pricina unei suspendări, iar, recent, Louis Munteanu s-a accidentat în Statele Unite şi va rata şi el barajul cu Turcia.
Daniel Bîrligea (25 de ani) va fi mai mult ca sigur vârful României la duelul cu Turcia. Turcia – România se dispută pe 26 martie, de la ora 19:00, pe stadionul lui Beşiktaş. Învingătoarea acestui meci va întâlni echipa care se va impune în duelul dintre Slovacia şi Kosovo. Pierzătoarele vor susţine şi ele un meci amical.
Turneul final al Campionatului Mondial din 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, la fel ca turneul final al Campionatului Mondial din 2030.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”


































