Selecţionerul naţionalei Turciei, Vincenzo Montella (51 de ani) e foarte încrezător înaintea barajului cu România. Turcia – România se va disputa pe 26 martie, de la ora 19:00, pe stadionul lui Beşiktaş.
Câştigătoarea disputei Turcia – România o va întâlni în finala barajului pentru Mondial pe învingătoarea meciului Slovacia – Kosovo. Dacă vor reuşi să treacă de Turcia, tricolorii vor disputa finala barajului pentru Mondialul din 2026 tot în deplasare. Turneul final al Campionatului Mondial din 2026 se va vedea exclusiv în România în Universul Antena.
“N-am mai fost la FIFA World Cup de 24 de ani. Înainte de 2002, nu mai fusesem de 50 de ani. Dar e o chestiune de generaţii.
Iar generatia asta s-a adaptat la fotbalul modern. Eu sunt foarte încrezător. Va fi suferinţă, va fi luptă, dar noi ne-am creat o unitate cu care credem că vom reuşi în final să ne atingem visul pentru care aceasta ţară a aşteptat prea mult”, a declarat selecţionerul Turciei, Vincenzo Montella.
Lotul Turciei pentru meciul cu România
Selecţionerul Turciei, Vincenzo Montella, a anunţat lotul cu care “reprezentativa Semilunei” va aborda duelul cu România. Lotul lui Vincenzo Montella cuprinde 30 de jucători, dintre care doar 23 vor rămâne pe foaia oficială de joc. Din lot nu lipsesc cei mai importanţi fotbalişti turci, Arda Guler, Kenan Yildiz sau Hakan Calhanoglu.
Portari: Altay Bayindir (Manchester United), Mert Gunok (Fenerbahce), Muhammed Şengezer (Başakșehir), Ugurcan Cakir (Galatasaray)
Fundaşi: Abdulkerim Bardakci (Galatasaray), Ahmetcan Kaplan (NEC), Eren Elmali (Galatasaray), Ferdi Kadioglu (Brighton), Merih Demiral (Al-Ahli), Mert Muldur (Fenerbahce), Mustafa Eskihellac (Trabzonspor), Ozan Kabak (Hoffenheim), Samet Akaydin (Caykur Rizespor), Zeki Celik (AS Roma)
Mijlocaşi: Atakan Karazor (Stuttgart), Hakan Calhanoglu (Inter), Ismail Yuksek (Fenerbahce), Kaan Ayhan (Galatasaray), Orkun Kokcu (Beșiktaș), Salih Ozcan (Borussia Dortmund)
Atacanţi: Aral Simsir (Midtjylland), Arda Guler (Real Madrid), Baris Alper Yılmaz (Galatasaray), Deniz Gul (FC Porto), Irfan Can Kahveci (Kasımpașa), Kenan Yildiz (Juventus), Kerem Akturkoglu (Fenerbahce), Oguz Aydin (Fenerbahce), Semih Kilicsoy (Beșiktaș), Yunus Akgun (Galatasaray)
Lotul României pentru meciul cu Turcia
PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
- “Ce aşteptări ai de la Ianis?” Răspunsul lui Gică Hagi înainte de barajul Turcia – România
- Edi Iordănescu, exploziv înainte de Turcia – România! ”Să știe că-i putem răni!” Ce spune de o revenire pe banca României
- Ciprian Marica nu s-a ferit de cuvinte, după ce a văzut selecția lui Mircea Lucescu: „E groasă! Nu avem cu cine să-i speriem”
- Au apărut tricourile pentru Mondialul din 2026 și sunt „nebunie” curată! Retro Spania și colorata Curaçao, din altă lume
- Cristiano Ronaldo e OUT pentru meciurile Portugaliei. Anunţul oficial































