Eroul care a jucat finala Mondialului cu umărul dislocat / Wikipedia Commons
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
La Campionatul Mondial din 1986, José Luis Brown și-a câștigat un loc în cărțile de istorie datorită curajului și spiritului său de sacrificiu. Fundașul argentinian, cunoscut drept „Tata Brown”, a devenit campion mondial, după o finală în care a marcat și pe care, mai bine de 35 de minute, a jucat-o cu umărul dislocat.
„Tata Brown”, înainte de Mondial: fără echipă și chinuit de o accidentare
Povestea lui „Tata Brown” are accente de scenariu hollywoodian. Înainte de Cupa Mondială din Mexic, apărătorul argentinian era practic fără echipă, după ce angajamentul său cu Deportivo Español expirase. Mai mult, o veche accidentare la genunchi încă îi dădea târcoale, așa că o convocare la echipa națională era improbabilă.
Totuși, selecționerul Carlos Bilardo, în criză de fundași centrali și cunoscându-l de pe vremea în care îl antrenase la Estudiantes La Plata, l-a chemat în ultimul moment în lotul pentru turneul final. Adus ca rezervă, José Luis Brown a devenit brusc prima opțiune în momentul în care Daniel Passarella, titularul postului, a luat o infecție gastrointestinală. Și a profitat la maximum de șansa ivită.
Debutul la Mondial: „Îmi tremurau picioarele!”
Pe 2 iunie, în primul meci al Argentinei, contra Coreei de Sud, „Tata Brown” a fost titular. „Îmi tremurau picioarele”, povestea el, peste ani. Și nu, nu era de la accidentarea cronică la genunchi, ci de la emoții, cu toate că avea 29 de ani și era un apărător experimentat. A trecut peste trac, s-a mobilizat exemplar și a jucat fiecare minut în cele șapte meciuri ale Argentinei.
Alegerea lui Bilardo, inițial criticată de presă și fanii locali, s-a dovedit până la urmă una extrem de inspirată. Iar „cireașa de pe tort”, cele 90 de minute care l-au transformat pe Brown într-un erou popular, a venit pe 29 iunie 1986, în finala cu Germania de pe Estadio Azteca, din Ciudad de México.
Nu a dormit în noaptea finalei în care a deschis scorul
Cu o zi înaintea finalei, „Tata Brown” aproape că nu a închis un ochi. „Mă tot foiam și mă întorceam în pat, mă uitam în tavan și la pozele cu copiii mei”, rememora apărătorul născut la Buenos Aires.
A doua zi, avea să deschidă scorul împotriva Germaniei. După o ieșire pe sub minge a portarului neamț, Harald Schumacher, Brown a trimis, cu capul, în poartă. De bucurie, a privit spre cer și mai că i-au dat lacrimile. A fost primul și totodată ultimul său gol pentru echipa națională a Argentinei. Dar clipele sale de glorie nu erau gata încă.
Și-a dislocat umărul, dar nu a vrut să iasă de pe teren
La începutul celei de-a doua reprize, prin minutul 55, „Tata Brown” și-a dislocat umărul după un duel cu Norbert Eder, apărătorul Germaniei. A auzit un zgomot, a simțit cum ceva trosnește și apoi o durere uriașă. Doctorul Argentinei, Raúl Madero, i-a spus că pentru el finala s-a terminat, dar Brown nici n-a vrut să audă. „Să nu-ți treacă prin cap să mă scoți. Nu ies nici mort!”, i-a răspuns cinciarul argentinian.
A primit tratament, timp de câteva zeci de secunde, în afara terenului, apoi s-a întors la joc. Și-a mușcat cu dinții tricoul, a făcut o gaură în el și și-a băgat degetul mare pe acolo, ca să-și imobilizeze brațul și să reducă din durere! E evoluat așa până la final, luptându-se cu adversarii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Argentina a câștigat cu 3-2, cu golul decisiv venit în minutul 84 și marcat de Burruchaga. José Luis Brown, apărătorul fără echipă și cu o accidentare cronică, devenea campion mondial la capătul unui meci în care a jucat 35-40 de minute cu umărul rupt.
„Doar nu era să las o finală de Mondial!”
„Am trecut, de-a lungul vieții, prin mii de momente grele. Doar nu era să las o finală de Mondial pentru o accidentare la umăr. Nu se putea”, a spus Brown. Carlos Bilardo, selecționerul, a mărturisit că a avut încredere în el, dar totodată nici nu prea ar fi avut multe variante pe bancă!
După Mondial, José Luis Brown a prins un contract în Europa, la Brest. Din Franța s-a transferat în Spania, la Murcia, apoi și-a încheiat cariera acasă, la Racing Club. A rămas în fotbal, ca antrenor, pregătind inclusiv naționala U17 a Argentinei. În 2019, la 62 de ani, „Tata Brown” a încetat din viață. În urma lui, rămâne figura eroului care a pus națiunea mai presus de el însuși.
Loading ...- Răsturnare de situaţie, cu 8 zile înainte de startul Campionatului Mondial. Ce se întâmplă cu Lamine Yamal
- Carlo Ancelotti a plâns ca un copil înainte de startul Cupei Mondiale! Ce l-a emoționat pe selecționerul Braziliei
- Iran, tot mai aproape de călătoria în SUA pentru Campionatul Mondial. Ultimul anunţ făcut
- Leagănul imaginar care a cucerit lumea la Mondialul din 1994: „Încă mă emoționez!”
- Eroii Campionatului Mondial | De la legendă la divinitate. Diego Armando Maradona și turneul la care a devenit zeu
