„Șomerul” care a mers cu Brazilia la Mondial, a dat două goluri fabuloase și apoi a dispărut

Ionuţ Axinescu Publicat: 8 mai 2026, 18:58

Comentarii
Șomerul” care a mers cu Brazilia la Mondial, a dat două goluri fabuloase și apoi a dispărut

Naționala Braziliei / FIFA

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-o zi din mai 1986, cu câteva săptămâni înaintea Mondialului din Mexic, Josimar Higino Pereira era acasă, unde gătea și avea grijă de soția însărcinată. Fundașul dreapta brazilian, în vârstă de 25 de ani, nu avea echipă, după ce angajamentul său cu Botafogo se încheiase în luna martie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când i-a sunat telefonul și a fost anunțat că e convocat în lotul Braziliei pentru Cupa Mondială, a crezut că cineva îi face o farsă. Nu fusese niciodată selecționat la echipa națională, iar contextul nu-i era deloc favorabil. Așa că Josimar a închis telefonul și și-a văzut în continuare de ale lui.

Josimar, liber de contract, chemat la naționala Braziliei

La scurt timp după, a primit un alt telefon, în care i se confirma că selecționerul Telê Santana îl cheamă la lot. Brazilia traversa o criză acută de fundași dreapta, după ce titularul Leandro se retrăsese din echipă din cauza unui scandal cu antrenorul, așa că Josimar era soluția de criză.

„Eram un jucător necunoscut, de la Botafogo, o echipă de mijlocul clasamentului. Nu mă așteptam să ajung cu Brazilia la Cupa Mondială”, recunoștea, peste ani, Josimar, într-un interviu pentru FourFourTwo.

Chiar și așa, aflat în lot, Josimar nu prea avea șanse să joace în Mexic. Titularul postului era Édson Boaro, care a și evoluat în meciul de debut al Braziliei, cu Spania. În al doilea joc, cu Algeria, Boaro s-a accidentat și a fost înlocuit cu mijlocașul Falcao. Antrenorul Telê Santana nu era nici în acel moment convins să apeleze la Josimar.

Reclamă
Reclamă
  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

„Explozia” neașteptată: „Dacă aș fi avut aripi și tot nu ajungeam la minge!”

Înaintea celui de-al treilea meci, cu Irlanda de Nord, Santana voia să improvizeze și să-l pună pe mijlocașul Alemao să joace fundaș dreapta. Josimar a intervenit. „I-am zis lui Santana că încearcă să bage un cerc într-un pătrat. I-am spus că m-a adus la lot ca să joc, așa că ar trebui să mă bage”, povestea apărătorul lateral.

Drept urmare, Josimar a început titular meciul cu Irlanda de Nord, în care Brazilia a deschis scorul după numai 15 minute. Apoi, în finalul primei reprize, debutantul a înscris un gol fabulos, cu un șut în vinclu de la circa 30 de metri. Când a văzut mingea în plasă, Josimar a „înnebunit” de fericire. A făcut un tur de onoare al stadionului, cu brațele ridicate în semn de victorie.

„Dacă aș fi avut aripi și tot nu ajungeam la minge”, a spus portarul nord-irlandez, Pat Jennings. Dar reușita din acel meci, încheiat cu 3-0 pentru sud-americani, avea să fie doar

Reclamă

prima capodoperă a lui Josimar la acel Mondial, unul la care nici măcar nu ar fi trebuit să participe.

Încă un gol fabulos și titular în echipa ideală a Cupei Mondiale

Patru zile mai târziu, Brazilia a întâlnit Polonia în optimile turneului, la Guadalajara. A fost 1-0 pentru naționala „carioca” la pauză, apoi a venit minutul 55. Josimar a făcut slalom printre trei apărători polonezi, după care a șutat, din nou sub bară, de această dată dintr-un unghi imposibil.

Brazilia s-a impus cu 4-0, apoi, în sferturi, a cedat la penalty-uri în fața Franței. Acela a fost al treilea și totodată ultimul meci al lui Josimar la Cupa Mondială. La finalul turneului mexican, apărătorul dreapta a fost ales în echipa competiției, iar acasă, în Brazilia, l-au numit „eroul șomer”.

Botafogo i-a oferit imediat un nou contract, iar Josimar era pe val. Numai că, așa cum li se întâmplă multor jucători deveniți faimoși peste noapte, brazilianul n-a știut să gestioneze succesul.

Doar o minune de-o vară

În scurt timp, Josimar s-a afundat în plăcerile vieții de noapte. A ajuns inclusiv după gratii, după ce a bătut o prostituată, și a fost prins cu droguri în timp ce conducea. Fratele său, dependent de cocaină, a murit, împușcat mortal într-o favelă din Rio de Janeiro.

„M-am pierdut, pur și simplu. Azi eram sărac, a doua zi devenisem o celebritate și mă știa toată lumea. Au apărut blondele, iar antrenamentele au trecut pe plan secund. Ar fi trebuit să fie apogeul carierei mele, dar am risipit toți banii, mi-am pierdut credibilitatea și, cel mai rău, am pierdut legătura cu copiii mei”, își amintea Josimar.

Fundașul brazilian a mai jucat la Sevilla și la Flamengo, a strâns totuși 16 selecții la echipa națională, dar nu a mai revenit niciodată la nivelul arătat la Mondialul din 1986. Într-un fel, Josimar a rămas, precum Toto Schillaci în Italia ‘90, doar o „minune de-o vară”.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și