Trei concluzii după Belgia – Egipt 1-1: Italia Africii și bucuria indecentă a lui Rudi Garcia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește AS.ro pe Discover

2. Belgia n-are pic de chimie, deși dispune de jucători extraordinari. Doku poate concura cu o motocicletă, De Bruyne găsește culoare unde alții văd prea multe picioare, iar Lukaku (în formă) e în stare să-i facă pe adversari să-și bage singuri mingea în poartă. Doar că la nivel de colectiv, belgienii n-au cârmaci care să-i strunească. Degajă plictiseală, o lipsă de chef acută și nici nu-s împinși de la spate de vreun sentiment de patriotism, de dorința de a lupta pentru națiune, cum se întâmplă la egipteni.

3. Egiptul a fost și rămâne un soi de Italie a Africii, „Faraonii” știu la cheie jocul tactic, excelează la organizare și disciplină, spre deosebire de alte echipe africane. Așa au dominat, de altfel, continentul, cu șapte trofee, depășind de-a lungul timpului adversare cu fotbaliști mai cu ștaif. Acum, cu un lot format în principal din jucători din campionatul intern, la care se adaugă câteva staruri din Europa, „faraonii” își respectă faima. Și la cum a curs meciul cu Belgia, egalul e un rezultat mai degrabă injust pentru Hossam Hassan și ai lui.