Bogdan Stelea (58 de ani) a reacţionat, după ce Ionuţ Radu (28 de ani) s-a accidentat în Celta Vigo – Alaves 3-4 şi va rata barajul cu Turcia. Mircea Lucescu (80 de ani) a decis să-l convoace de urgenţă pe Laurenţiu Popescu (29 de ani), portarul Universităţii Craiova.
Bogdan Stelea consideră că Ştefan Târnovanu (25 de ani) ar fi meritat să fie convocat la naţională, după accidentarea lui Ionuţ Radu.
Bogdan Stelea, reacţie dură după ce Laurenţiu Popescu l-a înlocuit pe Ionuţ Radu la naţională
Bogdan Stelea s-a declarat convins de faptul că Ştefan Târnovanu ar fi putut fi titular contra Turciei, în semifinala play-off-ului de calificare la World Cup 2026. În lipsa portarului de la FCSB, fostul internaţional consideră că decizia privind stabilirea titularului din poarta României va fi una extrem de dificilă pentru Mircea Lucescu.
“Este o situație grea. Se întâmplă astfel de momente pentru că nu se fac lucrurile cum trebuie. Mă refer la faptul că a existat un portar care ar fi trebuit să fie în lotul României, dar anumite persoane au avut grijă să nu fie acolo. A fost scos din poartă, dat la o parte și s-a ajuns la situația asta. O să vedem ce o să se întâmple.
(n.r. dacă Târnovanu ar fi fost titularul României) În momentul de față, da. Fără doar și poate. Eu cred că trebuia să fie în lotul naționalei României, indiferent. Este părerea mea și o susțin.
(n.r. pe cine vede titular cu Turcia) Habar nu am. Nu o să fie ușor, indiferent cine va fi alesul. Contează mult forma de moment, de încredere, de nivelul la care a jucat în ultima perioadă. Există un selecționer care trebuie să ia o hotărâre. Antrenorul cu portarii doar spune o părere, dar selecționerul ia decizia finală”, a declarat Bogdan Stelea, conform digisport.ro.
Lotul României pentru meciul cu Turcia
PORTARI
Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeş, 0/0), Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova, 0/0)
FUNDAŞI
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIŞ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAŞI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANŢI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
- “Cea mai mare surpriză de când mă uit la convocări”. Mihai Stoica, uluit de decizia lui Mircea Lucescu
- Mihai Stoica, uimit de ce a făcut Ionuţ Radu înainte de Turcia – România: “Mi se pare ciudat”. Sugestia oficialului FCSB
- Turcii, reacţie imediată după ce Ionuţ Radu s-a accidentat şi va rata barajul: “Un mare şoc”
- Mircea Lucescu i-a găsit înlocuitor lui Ionuț Radu, accidentat! Anunțul de ultimă oră venit de la FRF
- Ionuț Radu ratează sigur meciul Turcia – România. Primul verdict al medicilor
































