Lamine Yamal, un nou record fabulos la EURO 2024. Performanţa unică realizată în partida cu Georgia
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 30.06.2024, 23:27
Lamine Yamal a stabilit un nou record fabulos la EURO 2024, după ce i-a pasat decisiv lui Fabian Ruiz la golul 2 marcat de Spania în partida cu Georgia.
Astfel, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător care a dat o pasă decisivă în fazele eliminatorii de la un Campionat European.
Lamine Yamal, un nou record fabulos la EURO 2024
În minutul 51, Lamine Yamal a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Fabian Ruiz. A fost golul cu care Spania a preluat conducerea în partida cu Georgia.
De asemenea, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care a dat două pase decisive la un Campionat European. Yamal a reuşit o pasă de gol şi în prima partidă a Spaniei la EURO 2024. Acesta i-a pasat lui Dani Carvajal pentru golul al treilea din partida cu Croaţia.
Lamine Yamal face sacrificii pentru a juca la EURO 2024 la doar 16 ani
Lamine Yamal face sacrificii pentru a juca la EURO 2024 la doar 16 ani! atacantul de la FC Barcelona, se află în Germania, pregătindu-se cu naţionala Spaniei pentru Euro 2024, dar jucătorul înceară să termine şi anul şcolar, pentru a nu-l repeta.
„Mi-am adus temele pentru că sunt în al patrulea an de ESO (Educación Secundaria Obligatoria). Am cursuri prin web şi mă descurc bine. Sper să nu fiu scos la tablă de către profesor”, a declarat Yamal, potrivit news.ro.
Spaniolul a devenit deveni cel mai tânăr jucător din istoria turneelor finale Euro, la doar 16 ani. El i-a depăşit astfel pe englezul Jude Bellingham (17 ani şi 349 de zile) şi pe polonezul Kacper Kozlowski (17 ani şi 246 de zile) – care au evoluat la Euro 2020.