Partida din Europa League dintre Feyenoord și Panathinaikos a generat o confuzie imensă în rândul fanilor celor două formații. Meciul a fost reprogramat de două ori, ca urmare a condițiilor meteorologice care afectează vestul Olandei.
UEFA a decis inițial ca meciul Feyenoord – Panathinaikos să aibă loc la ora 19:45 (ora României), însă ulterior a fost reprogramat mai devreme, la 17:30, din cauza unor rafale de vânt foarte puternice care ajung la 120 de kilometri la oră. Forul de la Nyon s-a “sucit” însă din nou, iar acum partida urmează să aibă loc de la 22:00.
Două reprogramări la Feyenoord – Panathinaikos
Autoritățile locale, alături de UEFA, de serviciile de siguranță și de cele două formații au fost cei care au decis ca meciul să fie reprogramat. În Olanda, a fost emis un cod portocaliu ca urmare a ceea ce specialiștii au numit furtuna Benjamin.
Duelul de pe De Kuip ar fi trebuit să se dispute la ora 19:45, în primul slot rezervat meciurilor din cupele europene. Ulterior, meciul a fost reprogramat la 17:30, însă o decizie care cu siguranță i-a înfuriat pe fani a fost a doua reprogramare, pentru ora 22:00, potrivit telegraaf.nl.
Feyenoord a luat și o măsură pentru a preveni furia fanilor, respectiv restituirea banilor pentru suporterii care nu mai pot ajunge din cauza schimbărilor de program. Primăria de la Rotterdam, orașul din care este Feyenoord, a transmis că suporterii vor trebui să decidă individual dacă aleg să vină pe De Kuip.
Formația olandeză este una dintre viitoarele adversare ale FCSB-ului din Europa League. Cele două vor da piept pe 11 decembrie, de la ora 22:00, în România.
- Universitatea Cluj, adversar infernal în primul tur al Europa League. „Șepcile roșii” înfruntă Dinamo Kiev
- Golul lui Darius Olaru din Basel – FCSB, votat în topul Europa League pentru sezonul 2025-2026
- Prinţul William a băut bere cu jucătorii lui Aston Villa, după succesul uriaş din Europa League
- Emiliano Martinez a jucat finala Europa League cu un deget rupt
- Gluma serii după ce Aston Villa a câștigat Europa League: “Sperăm că Prințul William va scoate cardul la final”
































