Ziua de marți a fost marcată de tragedia din județul Timiș, acolo unde șapte suporteri ai lui PAOK și-au pierdut viața, după un accident rutier devastator, între un microbuz și un autocamion.
Aceștia făceau deplasarea în Franța pentru partida cu Lyon, din UEFA Europa League, iar oficialii grecilor au încercat să solicite amânarea disputei din Hexagon.
Ce se întâmplă cu meciul Lyon – PAOK. Decizia luată de UEFA
Oficialii celor de la PAOK au reacționat imediat după accidentul în care 7 suporteri ai grecilor și-au pierdut viața și au trimis deja mai multe persoane în România pentru a gestiona situația. Mai mult decât atât, aceștia vor acoperi toate cheltuielile legate de repatrierea fanilor decedați.
În același timp, cei de la PAOK au încercat să facă ceva și în privința meciului cu Lyon, dar UEFA nici nu a vrut să audă de o posibilă amânare a partidei.
„Imediat ce vestea tragediei de nedescris a fost cunoscută, a avut loc o întâlnire sub conducerea lui Ivan Savvidis. Președintele a dat instrucțiuni și a cerut să se facă tot posibilul pentru a clarifica cauzele accidentului, a îngriji răniții, a transporta trupurile neînsuflețite în Grecia și a sprijini familiile.
Marios Tsakas, membru al consiliului de administrație, pleacă imediat spre România, însoțit de avocați, pentru a se putea lua toate măsurile necesare pentru înregistrarea corectă a evenimentelor și pentru a oferi sprijin răniților. S-a luat legătura cu Maximou și miniștrii de Interne, Sănătate și Protecție a Cetățenilor, pentru o comunicare și o coordonare cât mai bună cu autoritățile române.
Ambasada noastră din București a fost contactată, iar reprezentanții acesteia au plecat la locul tragediei. Este de la sine înțeles că vom acoperi toate cheltuielile. Am contactat UEFA. Amânarea meciului este imposibilă. Suntem în contact cu Confederația Europeană pentru a face tot ce este necesar pentru a ne exprima durerea”, se arată în comunicatul emis de clubul PAOK.
- Ce urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
- Finala Europa League 2028, pe Arena Naţională! Lovitura financiară uriaşă pe care o va da capitala României
- Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce Arena Naţională va găzdui finala Europa League 2028: „O oportunitate unică”
- Finala UEFA Europa League 2028, pe Arena Naţională! Veste uriaşă pentru România
- Scuzele care nu au mai contat! Arbitrul a recunoscut greșeala din Ararat Armenia – Universitatea Craiova






























