După ce a cucerit două trofee UEFA Champions League alături de Paris Saint Germain, Bradley Barcola simte că este momentul pentru o nouă provocare în cariera sa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalistul evaluat la 90 de milioane de euro a refuzat să își prelungească contractul cu campioana Franței și a ajuns la un acord verbal cu Liverpool.

Bradley Barcola, acord cu Liverpool

Bradley Barcola este gata să facă un pas important în cariera sa, după ce a câștigat tot ce era posibil alături de Paris Saint Germain. Francezul a cerut să plece de pe Parc des Princes, iar acesta și-a ales deja viitoarea destinație.

Cotidianul L’Equipe anunță că jucătorul evaluat la 90 de milioane de euro a ajuns la un acord cu Liverpool. Rămâne de văzut dacă cele două cluburi vor ajunge la un acord în privința sumei de transfer.

Recent, parizienii au precizat faptul că îl evaluează pe Barcola la 170 de milioane de euro, dar este puțin probabil ca transferul să se facă pe această sumă. Cel mai probabil, PSG va ține cont și de dorința jucătorului.

  • 152 de meciuri, 39 de goluri și 37 de pase decisive sunt cifrele lui Bradley Barcola la PSG
  • 12 trofee a câștigat acesta alături de gruparea antrenată de Luis Enrique.