Lionel Messi a fost din nou decisiv în tricoul lui Inter Miami, după ce a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în duelul dintre trupa din Florida și New York City, scor 4-0. În urma acestui succes, elevii lui Javier Mascherano și-au asigurat pentru al doilea sezon la rând prezența în play-off-ul MLS, având șansa să încheie pe primul loc sezonul regular.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Datorită prestației sale din New York, superstarul argentinian a atins și o bornă nemaivăzută în fotbalul de peste ocean.

Messi a făcut show în victoria lui Inter Miami

Prima dată, „La Pulga” a avut rol de pasator, servindu-l decisiv pe Baltasar Rodriguez, care a deschis scorul pe finalul primei reprize a confruntării. Messi a ieșit după la rampă și și-a trecut și numele său pe tabela de marcaj.

Prima dată, l-a executat pe goalkeeper-ul advers cu o „scăriță” superbă pentru 2-0, după care a făcut „dubla” când a stabilit scorul final, 4-0, grație unei acțiuni individuale de excepție. Între golurile sale, Luis Suarez și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor dintr-o lovitură de la 11 metri.

În urma victoriei din „Big Apple”, Inter Miami și-a asigurat matematic accederea în play-off și poate să lupte pentru o altă miză, clasarea pe primul loc în Conferința de Est la finalul sezonului regular. Trupa din Florida e la cinci puncte distanță de liderul Philadelphia Union, dar are două meciuri în minus, prin prisma participării sale la Cupa Mondială a Cluburilor în vară.

Odată cu meciul din această noapte, Messi a atins și el o bornă remarcabilă, devenind primul jucător din istoria MLS care înregistrează în sezoane consecutive cel puțin 35 de contribuții de gol (reușite + assist-uri).