VIDEO

Neymar, înger și demon pentru Santos. Brazilianul a marcat pentru prima dată după trei luni

Andrei Nicolae Publicat: 20 noiembrie 2025, 10:15

Comentarii
Neymar, înger și demon pentru Santos. Brazilianul a marcat pentru prima dată după trei luni

Neymar, în timpul unui meci al lui Santos / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Neymar a avut o prestație cu plusuri și minusuri în cel mai recent meci disputat de Santos în campionatul Braziliei, scor 1-1 contra celor de la Mirassol, revelația sezonului din Serie A, așa cum este numit campionatul sud-american. Superstarul de 33 de ani a reușit să marcheze primul gol pentru prima dată după peste trei luni, însă nu a putut să își conducă echipa spre victorie, după ce a comis o gafă care a condus la remiză.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Neymar nu a avut până acum parte de cea mai bună revenire la echipa sa de suflet din țara natală, Brazilia. Întors la începutul anului în America de Sud după ce a plecat de la Al-Hilal, fostul star de la Barcelona și PSG a fost măcinat de accidentări, motiv pentru care nu a putut să își intre într-un ritm.

Neymar, una caldă, alta rece pentru Santos

Cu toate acestea, la cel mai recent meci jucat de Santos, Neymar a „oferit câteva sclipiri ale starului global care a fost odată„, potrivit jurnaliștilor de la marca.com. Brazilianul a intrat foarte bine în partida contra lui Mirassol și a înscris în minutul 4 la capătul unui contraatac letal al formației „alvinegro”. De pe 5 august nu mai marcase Neymar într-un meci, de când înscria o „dublă” în duelul cu Juventude.

La pauză, Santos conducea, însă în partea a doua Neymar a comis o eroare care a contat la rezultatul final. Brazilianul a făcut un fault în careu asupra unui adversar, care a fost acordat după consultarea VAR. Mirassol a egalat și ulterior nu au mai fost modificări aduse pe tabelă.

Reclamă
Reclamă

Santos „tremură” în continuare pentru menținerea în Serie A, fiind în momentul de față pe locul 16, ultimul care asigură salvarea de la retrogradare. Echipa lui Neymar este însă la un singur punct distanță de ocupanta locului 17 cu patru etape înainte de final, astfel că ierarhia se mai poate modifica.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:40

Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio

23:31

Andrei Nicolescu recunoaşte public problema mare de la Dinamo: „Avem 20% din ce au FCSB, Craiova şi Rapid”

23:28

Gigi Becali a anunţat motivul pentru care Mirel Rădoi nu-i răspunde: „El aşa face. L-am sunat ca naş”

23:20

LIVE SCOREElche – Real Madrid 2-2. Gazdele au egalat! Final spectaculos de meci

22:56

Rodri a venit cu replica după ce Barcelona l-a susținut pe Lamine Yamal pentru Balonul de Aur

22:56

Mircea Sandu revine şi şi-a anunţat implicarea la un club din România: „Încerc să-i ajut”

1 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 2 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 3 Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc 4 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 5 Ultimul transfer pregătit de Gigi Becali la FCSB 6 Gigi Becali a distrus în direct un jucător tranferat în această vară la FCSB! „Nici n-aveam nevoie de el”
Citește și