Andrei Rațiu a avut o prestație bună pentru Rayo Vallecano în partida cu Levante, chiar dacă a început meciul pe banca de rezerve, decizie luată de antrenorul Inigo Perez.
Internaționalul român a fost introdus pe teren în minutul 65, la scorul de 0-1, iar evoluția sa a fost una apreciată. Conform platformei SofaScore, fundașul dreapta a primit nota 7,3, una dintre cele mai mari din echipa madrilenă, deși a evoluat doar puțin peste 30 de minute.
În ierarhia notelor, doar doi jucători de la Rayo Vallecano au fost evaluați mai bine: Florian Lejeune, cu 7,9, și Álvaro García, cu 7,7. Media echipei a fost de 6,73, în timp ce formația adversă, Levante, a avut o medie de 6,84.
În intervalul petrecut pe teren, Andrei Rațiu a adunat 36 de atingeri de balon, a câștigat un duel din trei și a impresionat prin acuratețea paselor: 18 reușite din 20 încercate.
Titular pe postul de fundaș dreapta a fost albanezul Ivan Balliu, preferat de tehnicianul madrilenilor cel mai probabil pentru a-i oferi odihnă lui Rațiu. Fotbalistul român evoluase deja 95 de minute în victoria cu Samsunspor, scor 3-1, din prima manșă a optimilor din UEFA Europa Conference League, iar returul se apropie la mijlocul acestei săptămâni.
Rayo Vallecano a remizat cu Levante, scor 1-1.
- James Rodriguez s-a retras din naționala Columbiei! Mesajul pe care l-a transmis cu lacrimi în ochi
- Umilință pentru Al-Nassr în Liga Campionilor! Cristiano Ronaldo, aproape inexistent
- Inter Miami schimbă din nou antrenorul. Leo Messi şi colegii săi, 2 victorii în ultimele 10 meciuri
- Diego Simeone nu a ezitat! Cine trebuie să câștige Balonul de Aur: „Zero dubii”
- Mircea Rednic, dorit de echipa cu 0 puncte după 6 meciuri




























