Valentin Mihăilă a avut o evoluție excelentă sâmbătă în disputa dintre Istanbul Bașakșehir și Caykur Rizespor, meci în care a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor, cu un gol superb la colțul scurt.
Deși se află de doar șase luni în Turcia, fotbalistul român este foarte aproape să schimbe iarăși campionatul. O fostă adversară a FCSB-ului a început negocierile pentru transferul acestuia.
Valentin Mihăilă, dorit de Dinamo Zagreb
Valentin Mihăilă a plecat de la Parma la începutul acestui sezon și a semnat cu turcii de la Rizespor. Deși sunt doar șase luni de la acel moment, românul este gata să schimbe iarăși echipa.
Potrivit presei din Croația, Dinamo Zagreb, fosta adversară a FCSB-ului din Europa League, a început negocierile pentru aducerea jucătorului evaluat de Transfermarkt la 2,8 milioane de euro.
El a fost cumpărat pentru două milioane de euro de la Parma și rămâne de văzut dacă cele două cluburi vor ajunge la un acord în privința cedării sale la gruparea croată.
Understand Dinamo Zagreb are exploring a move to sign 25-year-old Romanian winger Valentin Mihăilă from Turkish side Çaykur Rizespor.
Talks are ongoing to assess whether a deal can be reached.
More to follow. pic.twitter.com/Ly4A1adlbe
— TheCroatian (@TheCroatian_) February 1, 2026
- Supercupa Spaniei revine în Europa! Ţara care le va găzdui pe Real Madrid şi Barcelona în 2027
- Cristi Chivu, la loc de cinste! Americanii au alcătuit topul antrenorilor momentului! E peste nume mari ale fotbalului mondial
- „Episod rușinos și ridicol!” Echipa lui Arbeloa s-a făcut de râs în Spania: a ieșit de pe teren înainte de final
- Încă un star lângă Denis Drăguș! Cu cine a bătut palma Trabzonspor, după ce l-a transferat pe Mohamed Salah
- Zinédine Zidane şi-a anunţat stafful la naţionala Franţei. Fabien Barthez, antrenor al portarilor

































