Young Boys Berna a câştigat cu 4-2 meciul de pe teren propriu cu Thun, din etapa a şaptea a campionatului elveţian. Aceasta a fost ultima partidă disputată de Young Boys înaintea meciului de pe Arena Naţională, cu FCSB, din etapa a doua a fazei principale din Europa League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După primele 45 de minute, scorul a fost 0-0, dar cele două echipe s-au dezlănţuit în partea secundă.

Young Boys, victorie cu 4-2 înaintea meciului cu FCSB! 6 goluri marcate în repriza a doua

Oaspeţii au deschis scorul, în minutul 52, prin Ibayi. Young Boys a reuşit să întoarcă rezultatul, graţie golurilor marcate de Cordova şi Bedia, în minutele 65, respectiv 67.

Thun a revenit în meci în minutul 72, atunci când Mechtry a restabilit egalitatea, dar Young Boys a reuşit să obţină toate cele trei puncte. În minutul 80, Bedia a dus scorul la 3-2, pentru ca Fassnacht să stabilească rezultatul final în minutul 90.

În urma acestei victorii, Young Boys a urcat pe locul al doilea din Elveţia şi a depăşit-o pe Thun. Următoarea adversară a FCSB-ului are 14 puncte, în timp ce Thun este pe 3, cu 13 puncte. St. Gallen este lider în Elveţia, cu 15 puncte.

Această victorie vine într-un moment dificil pentru Young Boys. Aarau, formaţie din liga secundă, s-a impus cu 1-0 în Cupa Elveţiei, după care au pierdut în meciul din prima etapă a fazei principale Europa League, cu Panathinaikos. Grecii au câştigat cu 4-1, într-un meci în care au condus cu 3-0 încă din minutul 19.

FCSB a debutat cu dreptul în Europa League. Campioana României s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Go Ahead Eagles. Meciul cu Young Boys Berna este programat joi.