Închide meniul

Zenga l-a pierdut pe Ianis Hagi, dar a pus ochii pe o altă "bijuterie" din România. Anunţul presei din Italia

Antena Sport Publicat: 30 mai 2020, 11:39

Comentarii
Zenga l-a pierdut pe Ianis Hagi, dar a pus ochii pe o altă "bijuterie" din România. Anunţul presei din Italia

Walter Zenga îl doreşte pe Mihăilă

Tehnicianul italian vrea ca sezonul următor să nu mai aibă emoţii pentru retrogradare şi vrea să îşi facă un lot valoros.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După ce a dezvăluit într-un interviu AntenaSport că l-a urmărit ani de zile pe Ianis Hagi, Zenga a pus ochii pe alt român. 

Presa din Italia anunţă că formaţia antrenată de Walter Zenga, Cagliari, şi-a stabilit primele ţinte în vederea formării unui lot mult mai competitiv. 

Conform jurnaliştilor de la "Cento Trento Uno", primul dintre jucătorii vizaţi este atacantul celor de la Cruz Azul, uruguayanul Jonahtan Rodriguez, cu care au fost demarate primele negocieri. Al doilea jucător este tânărul fotbalist român al celor de la Universitatea Craiova, Valentin Mihăilă. Craiova a refuzat deja o ofertă de la Alaves pentru Mihăilă. 

Condiția pusă de Mihăilă ca să plece de la Universitatea Craiova

Internaționalul de tineret și-a anunțat coechipierii că, indiferent ce ofertă va primi, va rămâne până aduce titlul în Bănie. Din 1991 nu a mai ajuns trofeul de campioană a României la Craiova.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:21
Fostul coleg al lui Cristi Chivu de la Inter știe ce va decide semifinala Supercupei cu Bologna: “Ca o finală”
13:55
Istorie și record doborât: polițistul de 44 de ani tocmai a devenit cel mai bătrân jucător din cupele europene
13:25
A venit verdictul Curții de Apel! Ce s-a decis în procesul dintre Florin Manea și Rapid pentru un milion de euro
13:11
VIDEOL-au lăsat cu mâna întinsă! Mai mulţi jucători din Iordania l-au ignorat pe selecţionerul Marocului
13:02
Dumitru Dragomir a răbufnit după ce a auzit “revoluţia” lui Gino Iorgulescu: “Băi, sunteţi bolnavi mintal?”
12:55
VIDEOLuka Doncic e uriaș! E doar al patrulea jucător din istoria lui Los Angeles Lakers care face asta
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 FotoCe a putut scrie pe TikTok monumentalul Claudiu Răducanu după ce şi-a dus soţia în Raiul Milionarilor 6 Dinamo a început negocierile pentru prima mutare a iernii. Anunțul lui Andrei Nicolescu: „Avem un atu în plus”
Citește și