Mijlocaşul Oussama Tannane (31 de ani) a deschis scorul în minutul 4 al finalei Cupei Arabe, cu un gol de generic. Tannane a marcat de după centrul terenului, trimiţând un lob perfect care l-a depăşit pe portarul Abulaila, ieşit dintre buturi.
Golul lui Tannane a amintit de reuşita fabuloasă a lui David Beckham de pe 17 august 1996. Beckham, atunci la Manchester United, a înscris de după linia de la centrul terenului, într-un meci cu Wimbledon.
Gol a la David Beckham în finala Cupei Arabe
După golul fabulos al lui Tannane, Iordania, revelaţia Cupei Arabe, a reuşit să întoarcă scorul, printr-o „dublă” a lui Ali Olwan. Acesta a egalat, în minutul 48, apoi a transformat un penalty, în minutul 68.
Iordania a învins în grupe, cu 2-1, Emiratele Arabe Unite, echipă antrenată de Cosmin Olăroiu. Oli avea să reuşească să ducă Emiratele Arabe Unite până în semifinale, acolo unde a pierdut, 0-3, chiar cu Maroc. Finala mică, dintre Arabia Saudită şi naţionala antrenată de Olăroiu, Emiratele Arabe Unite, a fost abandonată din pricina vremii teribile. Ploaia torenţială a făcut ca partida să fie oprită şi să nu se mai dispute.
🤯 Oussama Tannane orta sahadan attı!
🚀 Fas, Arap Kupası finalinde Tannane’nin muhteşem golüyle Ürdün karşısında 1-0 öne geçti pic.twitter.com/JHPORyMDNx
— AA SPOR (@aa_spor) December 18, 2025
- Ultima zi de mercato: Transferul lui Enzo Fernandez, ca şi făcut! Dan Şucu reuşeşte şi el o lovitură
- Jucătorul de 85.000.000 de euro, rămas liber de contract, e aproape să semneze!
- Transferul lui Florin Tănase e oficial! Mesajul FCSB-ului pentru fostul căpitan al roş-albaştrilor
- Transferul lui Dennis Man a picat! Lovitură primită de internaţionalul român
- „E șocant ce i-a spus Rădoi!” Turcii, dezvăluiri din culisele demiterii lui de la Gaziantep! Ce s-a întâmplat

































