Managerul general al clubului a spus că a primit această veste pe WhatsApp, precizând că nu "i se pare o variantă câştigătoare".
Florin Prunea: "Trecem prin clipe grele!"
"Jucătorii lui Dinamo mai au trei salarii de primit, iar Florin Prunea nu este de acord cu ideea șomajului tehnic: "Problema financiară este una veche, este publică, nu mai ținem niciun secret. Trecem prin clipe foarte grele, asta este. Așteptăm și noi un semnal de la patronul nostru. Eu n-am fost consultat în privința șomajului tehnic, am primit această înștiințare pe WhatsApp. Nu cred că aceasta este variantă câștigătoare, mai ales pe termen lung", a spus Florin Prunea la Digi Sport.
Florin Prunea a dezvăluit când a vorbit ultima dată cu Negoiţă
Managerul general al celor de la Dinamo a dezvăluit şi când a vorbit ultima dată cu Ionuţ Negoiţă.
"Ultima dată am vorbit cu dânsul acum două săptămâni. Mi-a spus că trebuie găsite surse de finanțare, pentru că e greu să mai oprești acest bulgăre după ce pleacă la vale. Eu mai vorbesc și cu ceilalți conducători", a mai spus Florin Prunea.
Ionel Dănciulescu are contractul suspendat la Dinamo
Ionel Dănciulescu a anunţat în exclusivitate pentru AntenaSport că are contractul cu Dinamo suspendat.
"Eu am primit de suspendare, nu de şomaj tehnic. Deci, de suspendare a contractului pe perioada asta, cu nebunia asta care e", a spus Ionel Dănciulescu, în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Florin Prunea a fost băgat în şomaj tehnic
- Ionel Dănciulescu are contractul suspendat
- Toţi jucătorii de la Dinamo au fost băgaţi în şomaj tehnic
- WTT Champions Macao 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 9-14 septembrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Decizia luată de Adrian Mititelu, după ce FCU Craiova a fost exclusă din toate competițiile
- Fotbalistul pe care Manchester United a plătit 60 de milioane de euro, transfer surprinzător în Mexic!
- FCU Craiova, comunicat în forță după excluderea din toate competițiile! Atac dur la adresa FRF: “Manieră abuzivă”
- Adrian Mititelu, prima reacţie după ce FCU Craiova a fost exclusă din toate competiţiile: “Nişte impostori”
- FCU Craiova, exclusă din toate competițiile. “Cutremur” la echipa lui Adrian Mititelu