"Eu vreau să mă abțin, dar Florin Gardoș era dezamăgit la final de meci. Noi avem momente când le iertăm greșelile, dar să aibă decența să ne trateze frumos și să ne vorbească frumos.
Ilie Poenaru, mesaj pentru Radu Petrescu
Nu ne mai tratați de sus, nu mai fiți aroganți cu noi, pentru că greșelile cele mai mari le fac ei. A arbitrat meciuri din străinătate și a fost foarte bun, la fel și la noi, dar s-a văzut o aroganță, ne-a tratat de sus. Suntem oameni.
Nu ai cum să te comporți așa cu un jucător de națională, un jucător care a jucat pe unde a jucat. Nu poți să te comporți în maniera asta. Noi am mai făcut sesizări, dar nu sunt luat în seamă. Nu e vorba doar de Clinceni. E o necunoscută și pentru noi. Asta e, nu mai contează, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ", a spus Poenaru, pentru prosport.ro.
Academica Clinceni a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, Viitorul, în etapa a 11-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Pashov, în minutul 30.
- Radu Petrescu l-ar fi jignit pe Florin Gardoş
- Academica - Viitorul 1-0
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- FCSB U19 a pierdut dramatic calificarea în 16-imile UEFA Youth League. Eșec la penalty-uri cu Puskas Akademia
- Scandal în fotbalul românesc. FRF investighează un meci suspect de blat cu scenariul “2 pauză / 1 final”
- Ionel Ganea și decizia luată la șase luni de la decesul copilului său: „Te vom iubi mereu, îngeraș”
- Ce lovitură pentru Real Madrid! S-a “rupt” şi va lipsi 4 luni
- „Fotbal corupt și politizat!” Investitoarea suedeză din Liga 3 se retrage și dă cărțile pe față: „Nu umblăm cu BMW și Mercedes”
































