Ionuț Radu a oferit din nou o prestație de excepție în poarta celor de la Celta Vigo, care s-a impus cu 3-0 în fața lui Rayo Vallecano. După meci, goalkeeper-ul a fost din nou pus în cap de colegii săi, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, însă de această dată românul a adăugat un plus de originalitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Radu a fost un „zid” în poarta Celtei Vigo în cel mai recent meci al galicienilor, demonstrând din nou că și-a regăsit forma de altă dată în La Liga. Portarul de 28 de ani s-a făcut remarcat nu doar prin evoluțiile sale, ci și prin modul în care a atras simpatia publicului și a vestiarului, aspect demonstrat din nou după victoria cu Rayo Vallecano.

Radu, pus în cap de colegii săi, la propriu

Goalkeeper-ul de națională de la Celta a decis să facă o nouă poză în care stă cu capul în jos alături de coechipierii săi, însă de această dată ceva a ieșit în evidență. Radu a folosit un tricou în care numele și numărul său erau imprimate cu susul în jos, special pentru ca aceste detalii să se vadă cum trebuie atunci când e întors.

Ideea respectivă i-a aparținut chiar lui Radu, potrivit unei postări făcute de Celta Vigo după meci: „Din punctul meu de vedere, e genială ideea„, le-a spus românul coechipierilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Celta (@rccelta)

După ce videoclipul cu mesajul vocal al lui Radu a fost postat, goalkeeper-ul nu s-a ferit să glumească și a dat o replică în comentarii: „Dar acest mesaj e privat, te dau în judecată, administratorule (n.r. cel care se ocupă de contul echipei)„.

În urma victoriei cu Rayo Vallecano, Celta Vigo și-a consolidat poziția a 7-a în La Liga, fiind la egalitate de puncte cu Betis, clasată pe ultimul loc ce asigură un loc de cupe europene.