Adrian Mihalcea a oferit prima reacție după Universitatea Craiova – UTA 4-0. Acesta a vorbit și despre modul în care echipa sa a încasat 4 goluri în a doua repriză.
Campioana României a făcut spectacol în a doua repriză a duelului cu UTA. Teles, Baiaram și Elisor au marcat pentru Craiova, în timp ce Alomerovic și-a trimis mingea în propria poartă.
Ce a spus Adrian Mihalcea după 0-4 cu Universitatea Craiova
„Nu îmi explic ce s-a întâmplat în ultimele cinci minute. Nu știu dacă m-am gândit vreodată că se poate întâmpla așa ceva. Am avut un joc consistent până în minutul 80, după care ceva s-a dereglat. S-a terminat 0-4.
Dacă e să iau partea pozitivă, timp de 80-85 de minute băieții au respectat indicațiile. Am întâlnit o echipă bună, știam acest lucru. La pauză au introdus jucători de valoare, iar noi, prin schimbările făcute, nu am reușit să le facem față.
Sunt convins că vom trece peste acest moment. Este abia începutul campionatului. Am întâlnit o echipă bună, iar noi poate am avut o parte mai puțin bună din repriza a doua. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat.
Știam că unii băieți nu sunt la nivelul fizic necesar, dar avem încredere în ei. Încercăm să ștergem rezultatul în etapa viitoare.
(n.r. Despre transferuri) În principiu, suntem echilibrați, dar pot apărea schimbări. Ultimul gol a fost clar rezultatul unei lipse de comunicare între fundaș și portar”, a spus Adrian Mihalcea la digisport.ro.
Universitatea Craiova – UTA 4-0
Meciul dintre Universitatea Craiova și UTA, încheiat cu scorul de 4-0, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro și în aplicația AntenaSport. Duelul a contat pentru prima etapă a noului sezon de Liga 1.
Primul gol al duelului din Bănie a fost marcat de Teles, în minutul 62. Jucătorul oltenilor l-a învins pe Gorcea cu un șut superb, din afara careului.
Mai apoi a marcat Baiaram, care a înscris cu un șut puternic, din interirorul careului, în minutul 88. Și Elisor și-a trecut numele pe lista marcatorilor, în minutul 89.
Scorul final a fost stabilit de Alomerovic, care a amintit de Bănel Nicoliță printr-un autogol uluitor.
Cum au arătat echipele de start:
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava – Crețu, Stevanovic, Screciu – Tavares, Teles, Anzor, Bancu – Matei, Nsimba, Etim;
Rezerve: Popescu, Badelj, Baiaram, Băluță, Băsceanu, Cicâldău, Elisor, Mora, Rădulescu, Romanchuk, Rus, Webster;
Antrenor: Filipe Coelho;
UTA Arad (4-2-3-1): Gorcea – Dorobanțu, Benga, Pospelov, Alomerovic – Mino, Odada – Abdallah, Roman, Tzionis – Coman;
Rezerve: Tordai, Bădescu, Oaidă, Padula, Papeau, Pitu, Sinani, Taroi, Tolcea;
Antrenor: Adrian Mihalcea;
- „A ajuns un fel de Vlad”. Ce sumă ar putea obţine FCSB în schimbul lui Ştefan Târnovanu. Anunţul lui Giovanni Becali
- Verdictul specialistului după controversa uriaşă din UTA – Rapid 0-0. Motivul pentru care VAR-ul nu a intervenit
- „Plec dacă nu mă respectaţi”. Daniel Pancu a început să ţipe la conferinţă, după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty”
- Angelescu a intervenit după UTA – Rapid: „Penalty!”. A anunţat cu ce jucător negociază pentru transfer
- „Arbitrul știe că a greșit!” Stojilkovic a spus clar ce s-a întâmplat la faza penalty-ului din prelungiri
































