Andrei Coubiş, cel care ajungea în Liga 1 în iarnă, a reuşit să impresioneze la Universitatea Cluj prin evoluţiile sale şi a atras atenţia mai multor formaţii din Europa.
Fundaşul central este ca şi plecat din România, fiind foarte aproape să ajungă în Anglia, în Championship, la Lincoln City, echipă care o să plătească peste 3 milioane de euro în schimbul său.
Andrei Coubiş şi-a luat „la revedere” de la jucătorii lui U Cluj. Ce spune Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi a prefaţat meciul pe care Universitatea Cluj urmează să-l joace în turul 2 preliminar de Conference League, contra celor de la Brann, din Norvegia, şi a anunţat că Andrei Coubiş a plecat deja de la echipă.
„Andrei Coubiș a plecat cu două zile în urmă, ne-a salutat. Bravo lui! Suntem bucuroși pentru el, pentru cariera lui, ne-a ajutat. El nu mai este jucătorul nostru și vorbim doar de cine a rămas și cine sperăm că va veni. Trebuie înlocuit, trebuie să facem ceva în mercato.
Nu știu dacă va juca Jovo Lukic, a avut zile libere. Este în urmă cu pregătirea. Îl avem pe Alibek Aliev, dar vom vedea mâine. Avem ultimul antrenament. Pentru noi e foarte important și este golgheterul campionatului
Este foarte importantă experiența lor în Europa League. Întâlnim o echipă bună. Și noi am jucat în preliminarii, dar, din păcate, nu am reușit să trecem la penalty-uri de Dinamo Kiev. Brann este o echipă foarte bună. E o echipă tipică din Scandinavia. Joacă 4-3-3, dar se apără altfel, sunt o echipă bună. Nu avem probleme medicale, vedem la Mikanovic, dar e recuperabil. Lefter nu poate juca”, a spus Cristiano Bergodi.
Duelul dintre Universitatea Cluj şi Brann se va disputa joi, de la ora 20:00, iar confruntarea are loc pe stadionul celor de la Sepsi pentru că pe Cluj Arena va fi un festival de muzică.
- Oțelul Galați – Rapid LIVE TEXT (20:30). Echipele de start: ce înlocuitor a ales Pancu pentru Aioani
- „Să mă scuze…”. Florin Maxim a răbufnit, după ce Corvinul a pierdut cu Petrolul. Jucătorii, luaţi la ţintă: „Jucăm pe nisip”
- „N-am mai discutat”. Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă despre relaţia cu Denis Drăguş, după transferul la FCSB
- Petrolul – Corvinul 2-0. „Lupii” au urcat pe podium, după a cincea victorie a sezonului
- Andrei Nicolescu, mesaj categoric despre şansele lui Dinamo la titlu, după victoria cu FCSB. Ce a spus despre Nuno Campos

































