Ce jucător a criticat Gigi Becali, după Oțelul – FCSB 1-4: „Face tâmpenii, îmi dă emoții”
Gigi Becali a criticat un jucător de la FCSB, după victoria cu Oțelul, scor 4-1, din etapa a 26-a din Liga 1. Patronul campioanei l-a taxat pe Baba Alhassan (26 de ani), mijlocaș care a început partida de la Galați ca titular.
Alhassan a fost înlocuit la pauza meciului cu Oțelul, în locul său fiind trimis pe teren Joao Paulo (27 de ani).
Gigi Becali l-a taxat pe Baba Alhassan, după Oțelul – FCSB 1-4
După meci, Gigi Becali a subliniat că Baba Alhassan nu poate fi lăsat singur în fața apărării, având nevoie alături de el de Florin Tănase, pentru a nu comite erori.
„Tănase trebuie să fie număr 10, dar nu cu Baba în spate, care îmi dă emoții când are mingea. Pe Joao Paulo să-l vedem, să vedem agresivitate. Baba, așa cum e, face tâmpenii. Nu poți să-l lași închizător, trebuie să fie Lixandru acolo”, a declarat Gigi Becali, conform primasport.ro, după Oțelul – FCSB 1-4.
Totodată, Becali a numit și „omul meciului”, după victoria cu Oțelul. Patronul campioanei l-a lăudat pe Daniel Bîrligea, cel care a marcat o „dublă” la Galați.
„ Bîrligea e omul meciului. A dat două goluri. Faptul că a jucat el așa a dus la scorul ăsta. Când ești în frunte, dai semnalul. Atacantul dă semnalul. Dacă Tănase îi pasează și vede că nu face nimic, se descurajează.
Tănase a dat 3 pase de gol și un gol. Ăsta a dat două goluri și a scos cartonașul roșu, datorită lui s-a câștigat mai ușor meciul”, a mai spus Becali.