Constantin Budescu este liber de contract de la începutul lunii noiembrie, după ce s-a despărțit de CS Tunari, însă mijlocașul cu 15 selecții și 5 goluri la naționala României nu ia în calcul retragerea din activitate.
Ajuns la vârsta de 37 de ani, acesta este subiectul unei reveniri de senzație pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind în discuții cu nou promovata Metaloglobus.
Constantin Budescu, aproape de Metaloglobus
Constantin Budescu vrea să demonstreze că mai are multe de arătat la nivel fotbalistic la vârsta de 37 de ani, motiv pentru care fostul internațional român ar putea reveni în Liga 1.
Junior Morais a dezvăluit că acesta s-a aflat în discuții cu nou promovata Metaloglobus și că îl așteaptă să joace din nou alături de el, cei doi fiind colegi și în trecut.
„Da, am vorbit cu el (n.r. Budescu) despre Metaloglobus și a fost dispus să vină. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Îl aștept să vină aici lângă mine și să jucăm din nou împreună”, a declarat Junior Morais, potrivit digisport.ro.
- 200.000 de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu
- 295 de meciuri are acesta în Liga 1
- Dinamoviştii rămân cu picioarele pe pământ, după victoria cu Csikszereda. Reacţii categorice: „E doar un început”
- Nuno Campos, sigur pe el după victoria clară cu Csikszereda: „Am avut meciul în mână tot timpul”
- Csikszereda – Dinamo 1-3. Liderul se desprinde în fruntea Ligii 1
- Aşteptat să revină la FCSB, jucătorul a primit vestea: a fost convocat la naţională. Anunţ oficial
- Grecii îl așteaptă pe Octavian Popescu! Cum l-a descris presa elenă pe fotbalistul care vine de la FCSB
































