CFR Cluj – Universitatea este unul dintre cele mai interesante partide din cadrul etapei cu numărul 26 din Liga 1, ambele jucând pentru calificarea în play-off pe acest final de sezon regulat.
Cristiano Bergodi a vorbit la conferința de presă despre principalul pericol al rivalei locale, care i-a pierdut în această iarnă pe Lindon Emerllahu și Louis Munteanu.
Cristiano Bergodi știe care este principalul pericol de la CFR
Universitatea Cluj are un parcurs excelent de când a fost instalat Cristiano Bergodi pe bancă, la fel cum este și situația CFR-ului de la sosirea lui Daniel Pancu.
Cele două se vor întâlni în meci direct sâmbătă seară în Gruia, iar tehnicianul „șepcilor roșii” a precizat care este jucătorul de care se teme cel mai mult din tabăra gazdelor.
„Nu mă surprinde CFR Cluj! A venit acolo un antrenor foarte bun, tânăr! Pe Daniel îl cunosc foarte bine, l-am avut într-o perioadă probabil nefastă la Rapid și era la sfârșitul carierei. Mi-ar fi plăcut să-l antrenez când era în cariera lui, adică în momentul cel mai bun! Știe fotbal și nu mă surprinde.
Au o structură bună. Nu vreau să vă spun acum statistici pentru a arăta că știu ce echipă au ei sau câte goluri au dat. Dar uneori așa se face pentru a arăta că unul știe că a studiat. Noi știm că e o echipă foarte bună. Sunt jucători pe care-i și cunosc.
Trei jucători foarte buni în față, mijlocași puternici cu experiență, linia defensivă foarte bună… Surpriza e acest Alibek, care a arătat foarte bine! Cum a intrat s-a adaptat imediat la acest campionat. Foarte bun”, a declarat Cristiano Bergodi.
- 6 transferuri pentru Rapid! Victor Angelescu a dezvăluit tot
- Sorin Cârțu le-a pus gând rău rivalelor din Liga 1 după ce s-a tras țintarul: „Anul ăsta suntem mai puternici”
- Fostul jucător de la FCSB şi Dinamo, mutare surprinzătoare! Cu ce echipă a semnat
- Ofertă de 500.000 de euro pentru jucătorul FCSB-ului. Ar putea fi coleg cu un alt român
- Misiune infernală pentru Nuno Campos în startul primului sezon la Dinamo! “Câinii”, program plin de derby-uri!

































