Dan Şucu pregăteşte schimbări majore la Rapid, după demiterea lui Cristiano Bergodi. Acţionarul majoritar al formaţiei din Giuleşti a oferit a vorbit despre ce urmează la Rapid, după ce formaţia sa a încheiat colaborarea cu antrenorul italian.
După înfrângerea de pe teren propriu cu Sepsi din ultima etapă, care a dus-o pe Rapid la patru înfrângeri consecutive în play-off, Cristiano Bergodi a fost demis.
Dan Şucu pregăteşte schimbări majore la Rapid, după demiterea lui Cristiano Bergodi: “Prea mulţi băieţi buni la ei acasă”
Dan Şucu, acţionarul majoritar de la Rapid, a anunţat că urmează schimbări majore. Acesta susţine că Bergodi nu este singurul vinovat şi că va interveni cu mai multă fermitate pentru ca lucrurile să meargă mai bine:
“Singura mea preocupare este să întăresc structura sportivă a clubului. Director sportiv, scouting, parte medicală, chiar și mai sus, președintele, chiar și noi, acționarii.
Ok, Bergodi ca Bergodi, dar antrenorul și staff-ul sunt doar prestatorii de servicii. Nu e doar Bergodi de vină! Dacă a pierdut vestiarul, noi trebuia să fim acolo. Clubul este clientul, el e responsabil, el trebuie să intervină când lucrurile nu merg bine.
Trebuie mai multă fermitate, mai multă structură. Prea mulți băieți buni la ei acasă”, a declarat Dan Şucu, la digisport.ro.
Suma câştigată de Cristiano Bergodi, în cele zece luni petrecute la Rapid
S-au efectuat calculele şi s-a aflat suma câştigată de Cristiano Bergodi, în zece luni petrecute la Rapid, în al treilea mandat al său în Giuleşti. Italianul a fost demis de Dan Şucu, după eşecul cu Sepsi, acţionarii giuleştenilor plătindu-i acestuia clauza de reziliere în valoare de 200.000 de euro.
Cristiano Bergodi şi-a încheiat după nouă luni cel de-al treilea mandat al său la Rapid. Italianul a fost instalat pe banca giuleştenilor la începutul lunii iulie, imediat după plecarea lui Adrian Mutu.
În total, Cristiano Bergodi a câştigat peste 500.000 de euro la Rapid, în mandatul încheiat astăzi. Concret, tehnicianul italian a cerut o primă de instalare în valoare de 100.000 de euro, atunci când a semnat cu formaţia de sub Grant, primă pe care a şi primit-o.
De asemenea, în cele zece luni de contract cu Rapid, Bergodi a încasat un salariu de 150.000 de euro. Astfel, s-a ajuns la suma de 450.000, luând în calcul şi clauza de reziliere care i-a fost plătită.
Totodată, la această sumă se mai adaugă şi primele pe care Cristiano Bergodi le-a primit după victoriile importante înregistrate de giuleşteni, cu el pe bancă. La derby-ul cu FCSB, rapidiştii au împărţit o primă de 100.000 de euro, acordată de Dan Şucu, astfel că suma încasată de Bergodi, pe parcursul celor zece luni petrecute la Rapid, trece de 500.000 de euro.
- Dan Şucu pregăteşte schimbări majore la Rapid
- Anunţul făcut de acţionarul giuleştenilor, după demiterea lui Cristiano Bergodi
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Ce sumă fabuloasă a investit Mihai Rotaru în transferuri în acest sezon: “Atenție! Numai în această vară”
- Vin banii la CFR! Transferul se face astăzi: jucătorul face vizita medicală şi semnează
- Ungurii, anunţ şoc despre ultimul transfer al FCSB: “Nu va putea juca!” Ce se va întâmpla cu Andre Duarte
- „Ne-am împotmolit”. Mihai Stoica, detalii despre transferul pregătit la FCSB. Negocierile au intrat în impas
- Andrei Nicolescu, declarația care îi va dezamăgi pe fanii lui Dinamo: „Nu e planul nostru pentru anul ăsta”






























