Închide meniul

Dinamo e pe marginea prăpastiei și Florin Prunea anunță adevăratul ”cutremur”: ”Mai bine nu se prezintă la baraj”

Dan Roșu Publicat: 17 aprilie 2022, 11:18

Comentarii
Dinamo e pe marginea prăpastiei și Florin Prunea anunță adevăratul ”cutremur”: ”Mai bine nu se prezintă la baraj”

Jucătorii lui Dinamo, în timpul unui meci / Hepta

Dinamo a ajuns matematic la barajul pentru evitarea retrogradării, cel mai umilitor moment din istoria clubului. Florin Prunea anunță că problemele pot deveni mult mai grave și susține că echipa din Ștefan cel Mare va ajunge în Liga 2, dacă se prezintă ca la meciul cu Mioveni (0-2).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Eu sper ca cei de la Dinamo să nu cadă în această capcană. Toată lumea declară că Dinamo e favorită la baraj. Nu! Dacă joacă cum a făcut-o cu Mioveni, Dinamo nu e favorită la baraj, nu ar câștiga nici cu o echipă de Liga 3.

Dinamo e matematic la baraj: ”Mai bine nu se prezintă”

Îi văd foarte liniștiți pe cei de la Dinamo, nu știu de ce. Ei vorbesc numai de baraj, dar până ajungi la baraj mai este o lună și jumătate. Până atunci, trebuie să elimini greșelile incredibile care nu se mai termină.

Îi văd foarte optimiști după meciuri, chiar puțin inconștienți. Când te prezinți la meciul de baraj, trebuie să fii la nivel bun din toate punctele de vedere. Mergi din înfrângere în înfrângere, te obișnuiești cu înfrângerea și lucrurile devin grave. Dinamo nu este favorită la baraj! Dacă va juca ca la Mioveni, nu are nicio șansă! Mai bine nu se prezintă la acest baraj”, a spus Prunea despre situația de la Dinamo, la Pro Arena.

Situație dramatică în Ștefan cel Mare

Echipa lui Dusan Uhrin nu mai poate, matematic, să scape de baraj. „Câinii” sunt în cel mai jos punct din întreaga existență a clubului.

Reclamă
Reclamă

Dinamo, cu 13 puncte, e la 12 lungimi în spatele celor de la CS Mioveni, prima echipă de deasupra locurilor de baraj, cu patru etape rămase de disputat. Conform regulamentului, chiar și dacă echipa lui Uhrin ar egala-o la puncte pe Mioveni, tot ar rămâne pe loc de baraj.

În întreaga ei existență, Dinamo nu a retrogradat niciodată din Liga 1. Clubul din Ștefan cel Mare e unul dintre cele mai mari ale României, cu 18 titluri și 13 Cupe ale României.

Dusan Uhrin: ”Vom juca la baraj şi trebuie să ne concentrăm la asta”

„Mă simt normal, la cum am jucat. Nu sunt mulţumit de cum am jucat. Nu este uşor, acum l-am pierdut pe Irobiso, a fost bun în ultimele meciuri. Urmează momente dificile, trebuie să găsim soluţii. Am câştigat un singur meci până acum, nu este suficient.

Reclamă

Vom juca la baraj şi trebuie să ne concentrăm la asta. Am spus de la început că este dificil la baraj, şansele sunt 50-50%. Sunt echipe bune pe care le putem întâlni. Trebuie să schimb multe lucruri, este imposibil altfel, ţinând cont de ceea ce am văzut”, a spus antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin, după partida cu Mioveni.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:38
Daniel Bîrligea, apt pentru derby-ul cu Rapid. Veste excelentă pentru FCSB
21:23
„Mi-a căzut cerul în cap”. Alexandru Musi, detalii după accidentarea suferită. Ce a spus despre recuperare
21:03
Marius Șumudică, verdict în privința jucătorului în care Dinamo își pune speranțele: „Se înmoaie de picioare”
20:53
VideoJurnal Antena Sport | Universitatea Craiova atacă „primăvara europeană”
20:50
VideoJurnal Antena Sport | Survivor, noua provocare pentru Gabi Tamaș
20:45
VideoJurnal Antena Sport | Un nou început la CSM București
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 3 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 4 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 5 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și