Hermannstadt va avea de luptat pentru a se menține pe prima scenă a fotbalului românesc, însă formația antrenată de Dorinel Munteanu continuă să spere la salvare.
Victoria dramatică obținută împotriva celor de la Farul Constanța îi dă speranțe tehnicianului român, care și-a lăudat jucătorii după fluierul final.
Dorinel Munteanu, mesaj pentru Ianis Zicu
Hermannstadt s-a apropiat la un singur punct de locul de baraj, ocupat de Petrolul Ploiești, iar Dorinel Munteanu continuă să spere în salvarea de la retrogradare.
Tehnicianul a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor după victoria dramatică împotriva Farului și a reacționat și cu privire la decizia luată de Ianis Zicu, care și-a anunțat demisia imediat după meci.
„Trei puncte foarte, foarte importante, muncite de la început și până la final. Cei de la Farul au avut un start în forță, apoi, noi am echilibrat, am avut și noi ocazii, dar după pauză am intrat mai hotărâți și victoria e meritată.
Felicit echipa, trece prin momente grele, am discutat cu ei în zilele premergătoare că un astfel de meci se câștigă doar prin voință, devotament, hotărâre. Așa reacționează jucătorii care intră după pauză. Luca este un jucător cu calități, trebuie să muncim împreună, va ajunge un jucător bun, ca si Bîrsan si Kevin (n.r. Kevin Ciubotaru). Îi felicit pe toți, inclusiv pe David (n.r. David Lazar), care ne-a salvat pe final.
Îmi pare rău pentru Zicu, a avut continuitate, dar acum nu știu care a fost obiectivul său. Dar asta este viața antrenorului, depinde de rezultate”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit digisport.ro.
- Cine e jucătorul U21 transferat de Gigi Becali la FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit totul: “Se face!”
- Ionel Dănciulescu şi Gabi Torje au dat verdictul legat de transferul lui Drăguş la FCSB! Ce au spus de Gigi Becali
- Mihai Stoica, discurs la superlativ după ce Gnahore a semnat cu FCSB: „Nu am întâlnit asemenea profesionalism”
- Gigi Becali se dezlănţuie pe piaţa transferurilor! A anunţat alte trei veniri la FCSB, după ce s-a înţeles cu Drăguş!
- Gigi Becali, prima reacţie despre transferul lui Denis Drăguş la FCSB: “Mă bucur. A zis ‘Şumi’ înainte”

































