Fostul jucător al lui Dinamo, Robert Moldoveanu (26 de ani), în prezent la FC Argeş, a reuşit un eurogol în partida piteştenilor cu Metaloglobus. Reuşita a semănat foarte tare cu golul lui Ilie Dumitrescu din meciul cu Argentina de la World Cup 1994. Ilie Dumitrescu a deschis atunci scorul cu Argentina, reuşind ulterior „dubla” după ce a finalizat o pasă excelentă a lui Gică Hagi. România a obţinut atunci, probabil, cea mai mare victorie din istoria ei, calificându-se în sferturile de finală ale Mondialului, unde avea să fie eliminată dramatic de Suedia.
Atât Moldoveanu, cât şi componentul Generaţiei de Aur, au marcat din lovitură liberă, din unghi. Robert Moldoveanu a ajuns la 3 goluri marcate pentru FC Argeş în acest sezon. El are şi două assist-uri.
Robert Moldoveanu, eurogol, a la Ilie Dumitrescu, în meciul cu Metaloglobus!
În acest sezon, Robert Moldoveanu a înscris şi împotriva fostei sale echipe, Dinamo, într-un meci încheiat la egalitate, 1-1, între cele două formaţii.
„Nu am putut să mă bucur pentru că am crescut la Dinamo. Am respect pentru suporteri, pentru club”, declara Robert Moldoveanu după golul marcat împotriva lui Dinamo.
FC Argeş are un sezon excelent în Liga 1. După eurogolul lui Robert Moldoveanu, FC Argeş avea să mai înscrie o dată, prin Micovschi. În urma victoriei cu „lanterna” Metaloglobus, cu 2-0, FC Argeş a urcat provizoriu pe locul 4 în campionat, cu 40 de puncte. Ultima clasată, Metaloglobus, a rămas cu 11 puncte.
- De ce nu a mai ajuns Florin Maxim la FCSB? „Nu pot să plec şi să fiu într-o situaţie penibilă”
- Corvinul Hunedoara schimbă stadionul. Florin Maxim: „Da, sută la sută!”
- Coelho știe punctul vulnerabil al Craiovei în acest sezon: „Trebuie să fim mai eficienți” Ce spune despre duelul cu FCSB
- Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Campioana României obține prima victorie în deplasare
- Giovanni Becali l-a făcut praf pe Tavi Popescu: „Crescut în junglă”. Episod uluitor cu reprezentantul Benficăi
































