FC Botoşani şi CFR Cluj se vor întâlni vineri seară, în primul meci al etapei cu numărul 21 din Liga 1, ultima din anul 2025. În acest moment, după 20 de etape, FC Botoşani se află pe locul 3, la egalitate de puncte cu locul 2, Dinamo, şi la un punct în spatele liderului Rapid.
Meciul de vineri seară este foarte important pentru ambele echipe. FC Botoşani va încheia pe locul 1 anul 2025 dacă va învinge şi dacă va avea parte de rezultate favorabile. De partea cealaltă, CFR Cluj este la 7 puncte de ultimul loc care asigură prezenţa în play-off. În tur, meciul din Gruia a fost unul spectaculos, încheiat la egalitate, scor 3-3.
FC Botoşani – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00) – Echipele de start
- FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis – Friday, Diaw, Miron (cpt.), Țigănașu – Bordeianu, Petro – Mailat, Ongenda, Mitrov – Dumitru. Rezerve: Kukic, Suta, Fernandez, Creț, B. David, Papa, Ferreira, Ciurel, Cîmpanu, Lopez, Bodișteanu, Dumiter. Antrenor: Leo Grozavu
- CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Gyorgy, Sinyan, Abeid, Camora (cpt.) – Djokovic, Keita, Muhar – Cordea, Fică, Păun. Rezerve: Gal, Vâlceanu, Țirlea, Al. Radu, Korenica, Deac, Biliboc, Ciubancan. Antrenor: Daniel Pancu
Dacă FC Botoşani este pe podium, CFR Cluj este pe locul 11, cu 23 de puncte. Echipa lui Daniel Pancu are mare nevoie de victorie, pentru a mai spera la locurile de play-off.
Pentru mulţi jucători de la CFR Cluj, acesta va fi ultimul meci. La conferniţa de presă, Daniel Pancu a anunţat schimbări în iarnă:
“Nu știu care este situația financiară. Am evitat să discut. Nu vreau să ne căutăm alibiuri. Și în trecut au mai fost probleme. Este simplu. Sunt jucători care ar trebui să plece. Unii dintre ei au livrat foarte puțin. Să vedem în ce condiții se va întâmpla asta.
Avem nevoie și de sânge proaspăt. Nu vor veni mulți, însă sper ca clubul să fie inspirat în ceea ce privește achizițiile. În jur de 3 jucători sper să vină. Nu vreau să spun pe ce poziții”, a declarat Daniel Pancu la conferinţa de presă.
Echipele probabile
- FC Botoșani: Anestis – F. Adams, Miron, Țigănașu, B. Creț – Bordeianu, Petro – Mitrov, Ongenda, Mailat – Dumiter
Rezerve: Kukic, Munoz Fernandez, Suta, E. David, Diaw, Papa, Aldair, Ciurel, Cîmpanu, Bodișteanu, E. Lopez
Absenți: Ilaș, Francisco Junior, M. Kovtalyuk, R. Sadiku
Antrenor: Leo Grozavu - CFR Cluj: Hindrich – Kun, Sinyan, Kresic, Camora – Muhar, Fică, Keita – Cordea, Cernigoi, Korenica
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Abeid, Coco, Djokovic, Păun, Sfaiț, Biliboc, C. Deac, Cernigoi
Absenți: M. Ilie, Munteanu (suspendați), Rocha, Karama (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu
- George Pușcaș, atacantul ideal pentru Dinamo? Ce spune fostul jucător al „câinilor”
- Vestea primită de Ștefan Baiaram, după eliminarea șocantă a Craiovei din Conference League
- Iuliu Mureșan nu vrea să audă de play-off, înainte de Botoșani – CFR: „Mai multe emoții au ei”
- Daniel Bîrligea a confirmat! Atacantul, gata să joace în derby-ul cu Rapid: “Am revenit mai repede”
- Juri Cisotti vrea să îşi încheie cariera la FCSB: “Aş fi foarte fericit”
































