Închide meniul

George Copos a rupt tăcerea în anul Centenarului pentru Rapid: „Două campionate ne-au fost furate”

Bogdan Stănescu Publicat: 15 iunie 2023, 11:17

Comentarii
George Copos a rupt tăcerea în anul Centenarului pentru Rapid: Două campionate ne-au fost furate”

George Copos, în timpul unui interviu / SportPictures / Razvan Pasarica via Hepta

George Copos a rupt tăcerea înainte de evenimentul organizat pe stadionul din Giuleşti pentru Centenarul Rapidului. George Copos (70 de ani) a spus că va fi suporter al Rapidului pe viaţă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

George Copos a fost patron al Rapidului între 1993 şi 2013. În perioada în care George Copos a condus clubul din Giuleşti, Rapidul a cucerit 11 trofee.

George Copos a rupt tăcerea în anul Centenarului pentru Rapid

Vă răspund simplu şi sincer, şi înţelege fiecare ce vrea: două campionate, cel puţin, ne-au fost furate. Am fost ‘ajutat’ să realizez doar atât cât am realizat, nu mai mult. Rapidul ajunsese să deranjeze.

Fără să par cumva lăudăros, perioada mea la Rapid a fost una dintre cele mai fructuoase din istoria acestei echipe. Mă voi mândri mereu cu asta şi, oricâte s-ar mai spune, oricât vor sau nu vor unii să recunoască, faptele concrete şi performanţele obţinute nu pot fi contestate”, a declarat George Copos într-un interviu pentru agepres.ro.

George Copos, onorat că a rezistat 20 de ani în fotbal

George Copos a vorbit despre cei 20 de ani pe care i-a petrecut în fotbal. Omul de afaceri a remarcat faptul că doar Gigi Becali a atins în acest an borna respectivă.

Reclamă
Reclamă

Copos i-a amintit pe patronii cu care s-a luptat în timp ce era în fotbal. Pe lângă Gigi Becali, Badea, Borcea, Cohn, Neţoiu (la Dinamo), Porumboiu, Iancu, Bosânceanu şi alţii.

Normal că nu mă gândeam la aşa ceva în perioada de început (n.r. – că va rămâne 20 de ani la echipă). Nu pot să nu remarc însă că, până de curând, când a atins cifra şi Gigi Becali la Steaua/FCSB, am fost cel mai longeviv investitor, acţionar, patron, cum vreţi să-i spuneţi, din fotbalul românesc.

Nu cred că a mai stat cineva 20 de ani la un club de la noi. Dar eram mai mulţi pe vremea aceea… Becali, grupul celor de la Dinamo, Badea, Borcea, Cohn, Neţoiu, la Vaslui era marele Porumboiu, la Timişoara marele Iancu, cei doi Nicolae, de la Astra şi de la Braşov, (Ioan , respectiv Gheorghe) Ştefan, Bosânceanu, (Viorel) Păunescu, oameni grei tare…

Reclamă

Acum, cred că numeri investitorii pe degetele de la o mână! Poate că şi de aceea fotbalul românesc a ajuns azi atât de jos. Am fost onorat să rezist atâta vreme în fotbal la un nivel înalt”, a mai declarat George Copos în interviul respectiv.

Rapid vrea să transfere alţi doi jucători daţi afară de Gigi Becali de la FCSB: „Am informaţii sigure!”

Rapid vrea să transfere alţi doi jucători daţi afară de Gigi Becali de la FCSB. Dinu Gheorghe a confirmat interesul giuleştenilor pentru Deian Sorescu şi Joonas Tamm, plecaţi de la trupa roş-albaştră în această vară.

Rapid a efectuat până în acest moment patru transferuri. Omar El Sawy, Răzvan Oaidă, Iulian Cristea şi Christopher Braun s-au înţeles cu gruparea giuleşteană.

Rapid pregăteşte două lovituri de proporţii pe piaţa transferurilor, în această perioadă de mercato. După Iulian Cristea şi Răzvan Oaidă, şi Deian Sorescu şi Joonas Tamm sunt doriţi în Giuleşti.

„Becali a făcut o mare greșeală

Dinu Gheorghe a dezvăluit faptul că giuleştenii negociază cu cei doi, fiind de părere că Deian Sorescu se va plia excelent pe stilul de joc al Rapidului. De asemenea, Dinu Gheorghe a mai declarat că Gigi Becali a comis o greşeală atunci când a renunţat la Iulian Cristea, deoarece era un fundaş central foarte bun.

„Becali a făcut o mare greșeală că i-a dat drumul acum (n.r.- lui Iulian Cristea), putea fi ținut până în iarnă. A renunțat la Tamm și Cristea în același timp. Am informații sigure că Rapid negociază și cu Tamm.

Au dat bani la Braun, la Cluj (n.r. cei de la Rapid). Dacă vine Sorescu, cam aici e. Sorescu s-ar plia bine la Rapid. Ar fi un jucător util pentru ce înseamnă Rapidul în ziua de azi”, a declarat Dinu Gheorghe, pentru prosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:15
Premii record la World Cup 2026! Câţi bani poate câştiga România dacă ajunge în grupe. Sumă uriaşă pentru campioană
14:56
Gigi Becali a ofertat un mare dinamovist pentru a fi antrenor la FCSB. Dezvăluire incendiară
14:51
Carlos Alcaraz s-a despărţit de antrenorul Juan Carlos Ferrero! Anunţ şoc în tenis: “E o zi dificilă”
14:38
Mihai Covaliu, discurs sincer înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă: “Voi fi puţin mai circumspect”
14:26
Pe urmele lui Dennis Man. Meciul FCSB – Rapid îi decide transferul carierei. Cine vine să-l urmărească
14:12
Cristi Chivu, pus la zid în Italia: “A călcat strâmb! Nu am auzit în viaţa mea asemenea prostii”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 4 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!”
Citește și