Gigi Becali nu renunță la transferul lui Kevin Ciubotaru (22 de ani). Patronul campioanei își dorește să-l aducă la FCSB pe tânărul fundaș de la Hermannstadt la finalul sezonului.
Kevin Ciubotaru este o dorință mai veche a lui Gigi Becali, care a fost aproape să-l transfere la FCSB și în iarnă. La momentul respectiv, fundașul a preferat să rămână la Hermannstadt.
Gigi Becali nu renunță la transferul lui Kevin Ciubotaru
După ce Giovanni Becali anunțase că Kevin Ciubotaru s-a transferat în SUA, Claudiu Rotar a oferit ultimele detalii. Patronul de la Hermannstadt a transmis că fundașul a rămas la Hermannstadt și nu a plecat peste Ocean.
De asemenea, Claudiu Rotar a dezvăluit că Gigi Becali îl are în continuare pe lista de transferuri pe Kevin Ciubotaru, iar mutarea s-ar putea realiza la finalul sezonului.
„Minciuni cu America, nu a existat nimic de acolo. Sunt echipe interesate de el din România, dar discutăm din vară.
Este jucătorul nostru under 21, mai avem 10 meciuri, ne bazăm pe el. Și FCSB, da. Becali îl vrea din vară”, a declarat Claudiu Rotar, conform gsp.ro.
Kevin Ciubotaru a avut evoluții impresionante în actualul sezon, acesta fiind convocat de Mircea Lucescu și la naționala de fotbal a României. După ce a debutat sub tricolor în amicalul cu Moldova din octombrie 2025, cota fundașului stânga a crescut la suma de aproape jumătate de milion de euro.
În acest sezon, Ciubotaru a adunat 29 de meciuri pentru Hermannstadt, în toate competițiile, și a reușit două pase decisive.
- U Cluj, întăriri de la CFR Cluj! Transferul plănuit de vicecampioana României
- Ofertă de 6.000.000 de euro pentru Gigi Becali
- Lovitură de teatru! Jucătorul român a ratat transferul în străinătate
- Fostul antrenor de la Dinamo, destinaţie surpriză! Semnează cu o fostă campioană din Europa
- Prima reacţie a lui Gigi Becali după mutarea de ultimă oră făcută de FCSB































