Mihai Stoica îi ironizează pe cei de la Hermannstadt: „Am mai văzut iepuri înghiţiţi de pluton!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 10.09.2022, 21:17
Mihai Stoica îi ironizează pe cei de la Hermannstadt. Managerul celor de la FCSB nu crede că echipa lui Marius Măldărăşanu poate ţine ritmul şi să ce califice în playoff.
Hermannstadt a ajuns pe locul 2 în Liga 1, după victoria cu 2-1 obţinută în faţa celor de la Petrolul. Hermannstadt a jucat şi cu FCSB şi a făcut un 2-2 pe Arena Naţională. Mai mult, Hermannstadt este singura echipă neînvinsă din Liga 1.
Mihai Stoica îi ironizează pe cei de la Hermannstadt
”Mi-a fost dat să văd multe în viaţă mea, dar două penalty-uri ca cele făcute de jucătorul Chindiei, ceva rar mi-a fost dat să văd. Precum şi autogolul lui Seto. Mai are până la fotbalista care a marcat trei autogoluri şi a fost schimbată. Când e să se aleagă praful… Hermannstadt o să fie foarte greu să ţină ritmul să meargă în play-off, au obţinut puncte cu şansă formidabilă, e meritată victoria de azi, dar se cam termină.
Noi ştim asta, am mai văzut iepuri înghiţiţi de pluton. E mare lucru să prindă play-off-ul. S-au jucat 10 meciuri din 30, cum să vorbim deja? Deci calm. Nu putem să vorbim despre soarta unui campionat după 10 meciuri. După 4 meciuri am auzit interviul lui Maldarasanu şi zicea că a câştigat cu şansă, nemeritat etc. Şi da, aşa e, e cu picioarele pe pământ. Totuşi sunt multi jucatori de liga 2”, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.
Hermannastadt – Petrolul 2-1. Echipa lui Măldărăşanu, pe locul 2 în Liga 1
FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, la Mediaş, formaţia Petrolul Ploieşti, scor 2-1, cu un gol marcat la ultima fază a meciului din etapa zecea a Ligii 1.
Takayuki Seto a deschis scorul pentru sibieni, cu un autogol imparabil, în minutul 10. Petrolul a egalat în minutul 28, prin Irobiso. Hermannstadt a câştigat prin golul lui Stoica, din minutul 90+3. Hermannstadt este singura echipă neînvinsă din Liga 1.
„Mă bucur pentru rezultat, pentru echipa mea. Îmi pare rău pentru Petrolul, pentru Nae Constantin. Oricum, i-am felicitat, o echipă foarte bună. Au avut un parcurs foarte bun în acest sezon. A fost un meci tactic, două echipe destul de obosite. Se vede ritmul de joc din ultima perioadă.
Terenul a fost destul de rău, dar chiar dacă ne-a dezavantajat, la acel autogol al lui Takayuki, a ținut cu noi. N-am putut să mă bucur pentru un astfel de gol și mai ales că era vorba despre echipa lui Nae. Am reușit să luăm un punct, cu șansă. Era echitabil și un punct la cum s-a jucat” a spus Marius Măldărășanu la digisport.ro.
- Mihai Stoica îi ironizează pe cei de la Hermannstadt
- Hermannstadt este pe locul 2 în clasament
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY