Meciul dintre Dinamo și FC Argeș a fost marcat de proteste din partea suporterilor ambelor echipe îndreptate către modificările aduse Legii 4/2008, care au fost recent adoptate în Senat. Facțiuni ale ambelor cluburi au avut mesaje extrem de critice, alb-roșiii îndreptându-și furia chiar asupra lui Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal care dă denumirea populară a legii.
Ziua de 1 aprilie a fost marcată de adoptarea în Senat a modificărilor aduse de Ionuț Stroe la Legea 4, o decizie care nu a fost primită cu bine de cluburile din Liga 1, care și-au exprimat nemulțumirea prin comunicate. La trei zile distanță, suporterii lui Dinamo și FC Argeș și-au exprimat și ei poziția cu privire la ce s-a întâmplat în Parlament la meciul de la Mioveni, încheiat cu scorul de 1-1.
Bannerele afișate de fani la FC Argeș – Dinamo
Fanii piteștenilor au afișat următorul banner, cu trimitere directă la măsurile vizate de modificările din Legea 4, cunoscută și drept Legea „Dumitru Dragomir”: „Ați rezolvat problema / Vreți liniște pe stadioane / Dar problema e mult mai mare / Din cauza voastră, românii mor de foame„.
Suporterii lui Dinamo și-au făcut și ei simțită prezența în acest sens. Alb-roșiii au afișat un banner pe care scria „Legea 4„, mesaj tăiat cu o linie roșie. Ulterior a apărut și un banner mai mare cu trimitere directă la fostul șef al LPF: „Legea unui milițian pușcăriaș / Reper pentru senatorii lași„.
În plus, fanii ambelor echipe au strigat: „Libertate pentru suporteri!„.
Ce prevăd Legea 4/2008 și modificările lui Ionuț Stroe
Printre cele mai importante amendamente din legea schimbată de el se numără următoarele aspecte:
- consumul de alcool să fie permis doar din locuri de pe stadion unde nu poți urmări partida;
- amenzi de până la cinci ori mai mari pentru suporteri recalcitranți;
- posibilitatea ca Poliția Locală să interzică accesul suporterilor pe stadion printr-un simplu proces verbal.
Legea privind consumul de alcool pe stadioane și drepturile suporterilor a fost un subiect constant în fotbalul românesc, fiind pus pe agendă recent de Ciprian Paraschiv, deputat AUR. Parlamentarul și-ar fi dorit ca prin Legea 4 să se permită pe stadioane consumul de băuturi slab alcoolizate, dar și ca fanii să fie interziși doar în urma unor decizii ale instanțelor.
Proiectul a ajuns până la urmă pe masa Senatului, însă sub altă formă, modificările fiind efectuate de Ionuț Stroe, fostul Ministru al Sportului. Voturile au arătat în felul următor: 64 de voturi pentru, 33 împotrivă și 2 abțineri.
În prezent, odată cu adoptarea legii lui Ionuț Stroe din Senat, aceasta se va îndrepta către Camera Deputaților, care are calitate de for decizional.
- Decizia luată de FCSB, după răbufnirea lui Octavian Popescu. Anunţul lui Mihai Stoica: „S-a alintat”
- „Sunt mari şanse să se joace acolo”. Ultimele detalii despre stadionul pe care se va disputa derby-ul Dinamo – FCSB
- Adrian Mutu l-a pus la zid pe Octavian Popescu: „Mare fotbalist, dar nu-l ajută mintea! Trebuie luat de urechi”
- Două reveniri anunţate la FCSB. Mihai Stoica a oferit toate detaliile: „Cu certitudine”
- Adrian Mutu: „Acceptasem să merg la CFR Cluj”. Motivul pentru care totul a picat: „Soţia mi-a spus asta”

































